Ceasul rău


Acţiuni de supraveghere a traficului rutier efectuate de poliţiştii vâlceni

În perioada 3-5 februarie, pe fondul condiţiilor meteo nefavorabile, poliţia rutieră a acţionat pe întreaga reţea de drumuri, fiind constituite 8 puncte fixe pe raza întregului judeţ, în special în cele cu risc privind asigurarea fluenţei circulaţiei şi siguranţei deplasărilor cetăţenilor. Pe lângă activitatea de dirijare şi fluidizare a traficului, la nivelul întregului judeţ au fost aplicate un număr total de 46 con­travenţii, din care 11 pe stare tehnică necorespunzătoare, 9 pentru defecţiuni la sistemul de iluminare, 7 pentru viteză neregulamentară. Cu prilejul acestor activităţi au fost reţinute 4 permise de conducere (din care 3 pentru depă­şire neregulamentară) şi două certificate de înmatriculare.

Totodată, la sfârşit de săptămână, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.3 de Poliţie Rurală Suteşti au acţionat pe arterele comunelor aflate în competenţă, în scopul prevenirii evenimentelor rutiere şi a depistării conducătorilor auto care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

Astfel că, în data de 3 februarie, în jurul orei 12.20, poliţiştii Secţiei nr.3 Poliţie Rurală Suteşti, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, pe DN 64, în comuna Ştefă­neşti, au depistat în trafic un autoturism marca Dacia 1305. Poliţiştii au procedat la oprirea pentru control a autotu­rismului Dacia, condus de Constantin N., de 38 ani, din comuna Glăvile.

La efectuarea testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Constantin N. a fost condus la Spitalul Municipal Drăgăşani, unde i-au fost recoltate probe biolo­gice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Împotriva acestuia s-a întocmit dosar de cercetare penală sub as­pectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile pu­bli­ce a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

În vederea prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul consumului de băuturi alcoolice, reamintim conducătorilor auto care sunt efectele alcoolului la volan, aşa cum relevă studiile de specialitate:

– din 0,1g/l alcool pur în sânge (120 ml bere, 50 ml vin, 15 ml spirtoase) – încep deja să apară tulburări de comportament care pot produce probleme în capacitatea de a conduce autovehiculul;

– la 0,2 g/l alcool pur în sânge (240 ml bere, 100 ml vin, 30 ml spirtoase) – se instalează dereglarea reflexelor şi întârzierea timpului de frânare;

– mai mult de 0,8g/l alcool pur în sânge (960 ml bere, 400 ml vin, 120 ml spirtoase) – scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, se dereglează răspunsul la stimulii optici şi auditivi.

Autovehicul dat în urmărire, identificat de către poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea

La data de 05 februarie, în jurul orei 09.35, poliţiştii Biroului Rutier, din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea, l-au depistat pe Bobi D, de 31 ani, din localitate, în timp ce conducea, pe strada Mărăşeşti, autoturismul marca Lexux. Poliţiştii au procedat la oprirea pentru control a autoturismului, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliţiei Române, aceştia au constatat că autovehiculul era căutat, făcând obiectul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru abuz de încredere de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Ilfov. După depistare, poliţiştii au procedat la conducerea conducătorului auto la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, iar autoturismul a fost predat pentru verificări şi cercetări Serviciului Investigaţii Criminale Vâlcea.

În urma cercetărilor şi a investigaţiilor desfășurate de poliţiştii vâlceni s-a stabilit că bărbatul a solicitat unui dealer autorizat Lexux, din oraşul Voluntari, un autoturism pentru un test drive. Una dintre clauzele care trebuiau să fie respectate de către Bobi D. era aceea ca autoturismul să fie returnat societăţii comerciale în aceeaşi zi. Deoarece bărbatul nu a înapoiat autovehiculul, reprezentaţii societăţii comerciale au depus plângere la instituţia competentă, astfel că autoturismul a fost dat în urmărire. Bobi D. este considerat ca principal suspect şi în comiterea altor infracţiuni de înşelăciune, iar în prezent acesta este cercetat în libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere. Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale vor restitui autoturismul reprezentanţilor societăţii comerciale.

FURT_DRAGASANIUn grup de infractori a fost reţinut în municipiul Drăgăşani

În noaptea de 03/04 februarie, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale şi Biroului Ordine Publică, din cadrul Poliţiei municipiului Drăgăşani, au organizat o acţiune pe linia identificării autorilor de furturi comise, pe timpul nopţii, din societăţi comerciale şi autoturisme.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, într-o parcare situată între blocuri în municipiul Drăgăşani, poliţiştii au reuşit prinderea în flagrant a unui grup de 4 tineri: Alin C., de 23 de ani, Ionuţ F., de 22 de ani, ambii din comuna Orleşti, C.T.,de 17 ani şi Mugurel D., de 21 de ani, ambii din comuna Scundu, în timp ce sustrăgeau carburant din două autoturisme.

Poliţiştii au procedat la efectuarea controlului autoturismului, marca Mazda, cu care cei 4 tineri s-au deplasat în acea zonă, având FURT_DRAGASANI1drept scop identificarea mai multor bunuri, a căror provenienţă nu a putut fi justificată, printre acestea regăsindu-se casetofoane auto, acumulatori auto și geamuri de oglinzi retrovizoare. Cei patru tineri au fost conduşi la sediul poliţiei, cercetările fiind extinse şi pentru alte șapte fapte de natură penală. Poliţiştii au preluat cercetările şi desfăşoară acţiuni de probare a întregii activităţi infracţionale a celor patru tineri cercetaţi pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat.

Acţiune eficientă a poliţiştilor vâlceni pe linia combaterii furturilor din locuinţe

Poliţiştii Secţiei nr.10 Poliție Rurală Fârtăţeşti au reuşit prinderea în flagrant a principalilor suspecţi în cazul unui furt din locuinţă şi recuperarea prejudiciului cauzat. Este vorba de S.A., de 17 ani şi Alexandru R., de 20 ani, ambii din comuna Diculeşti, care în noaptea de 03/04 februarie, au pătruns în gospodăria unei persoane în vârstă din aceeaşi localitate, de unde au sustras un cazan de fabricat ţuică, din cupru, cu o capacitate de 50l.

Tinerii au fost identificaţi în timp ce transportau bunul pe DJ 643, oamenii legii predându-l ulterior părţii vătămate.

Tot în luna ianuarie, poliţiştii Secţiei nr.10 Poliție Rurală Fârtăţeşti, desfăşuraseră activităţi de instruire referitoare la prevenirea şi combaterea furturilor din locuinţe, în special a furturilor de cazane de fabricat ţuică, activităţi la care participase inclusiv partea vătămată. Cei doi tineri sunt cercetaţi, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, riscând o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani.