Ceasul rău
Acţiune impresionantă a Poliţiei pentru recuperarea icoanelor furate din Glăvile
• trei persoane din Sibiu au fost reţinute, iar 80 de icoane vechi furate din biserici din trei judeţe, printre care şi Vâlcea, au fost recuperate în urma percheziţiilor care au avut loc în Mureş, Sibiu şi Bucureşti, la locuinţele unor persoane suspectate de furturi de icoane pe lemn şi sticlă
Poliţişti din Hunedoara, Vâlcea, Sibiu şi Mureş, cu sprijinul ofiţerilor Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale şi al D.G.I.P.I. au făcut, săptămâna trecută, şase percheziţii domiciliare, respectiv cinci în judeţul Sibiu şi una în judeţul Mureş. Trei persoane din Sibiu au fost reţinute în urma percheziţiilor de miercuri, fiind suspectate de implicare în furtul şi traficul de icoane către colecţionari din ţară şi străinătate.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au recuperat 80 de icoane furate din biserici din judeţele Hunedoara, Mureş şi Vâlcea. Icoanele pe lemn şi pe sticlă, care ar face parte din patrimoniul cultural naţional, au fost sustrase în perioada mai – septembrie din şapte biserici din lemn, monumente istorice, respectiv trei din judeţul Hunedoara, două din judeţul Mureş şi două din judeţul Vâlcea. În judeţul Vâlcea, în comuna Glăvile, în luna mai a acestui an au fost sparte două biserici de lemn, din care au fost sustrase 38 de icoane.
În urma percheziţiilor care au avut loc în judeţul Sibiu, la locuinţele a doi suspecţi au fost ridicate 34 icoane care erau furate din cele două biserici din judeţul Vâlcea, reuşindu-se astfel recuperarea a aproximativ 90 la sută din prejudiciul creat prin spargerea acestor biserici.
Cercetaţi pentru distrugere prin incendiere
Doi tineri din comuna Ştefăneşti sunt cercetaţi, unul pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prin incendiere şi celălalt pentru instigare la distrugere prin incendiere. În data de 8 noiembrie, poliţiştii de la Secţia 3 Poliţie Suteşti au fost sesizaţi de Adrian U., din comuna Ştefăneşti, despre faptul că persoane necunoscute, prin folosirea unei substanţe inflamabile, au distrus, prin incendiere, o parte din marfa pe care o avea în magazinul alimentar pe care îl deţine în comună. În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii îl suspectează de comiterea faptei pe Marian F., de 20 de ani, localnic, care după ce a spart geamul uşii de acces în magazinul alimentar, ar fi aruncat cu o sticlă incendiară în interior, distrugând o parte din marfă. Totodată, în urma anchetei desfăşurate, poliţiştii au stabilit că suspectul a fost instigat la comiterea faptei de Vali P., din aceeaşi localitate, care i-a oferit suma de 200 lei pentru a comite fapta. În cauză se efectuează acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere prin incendiere faţă de Marian F., urmând a se propune extinderea cercetărilor şi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la distrugere prin incendiere faţă de Vali P.
800 kg de cărbune au fost confiscate de poliţiştii din Fârtăţeşti
Poliţiştii de la Secţia nr. 10 Poliţie Fârtăţeşti au desfăşurat o acţiune pe linia verificării legalităţii transportului de cărbune. Pe parcursul acţiunii, poliţiştii au controlat 10 autovehicule cu care erau efectuate asemenea transporturi. Trei dintre conducătorii auto controlaţi nu respectau legislaţia în domeniu, motiv pentru care poliţiştii i-au sancţionat contravenţional şi au indisponibilizat în vederea confiscării întreaga cantitate de cărbune transportată în vederea comercializării, fără documente de provenienţă.
Poliţiştii l-au identificat pe Florea I., din comuna Laloşu, în timp ce transporta, în vederea comercializării, pe DJ 643, în comuna Făureşti, cantitatea de 800 kg cărbune, fără a deţine documente legale de provenienţă.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional conform art. 1 din Legea 12/1990 cu suma de 1.000 lei, iar cantitatea de cărbune a fost indisponibilizată în vederea confiscării.