Cea mai sinistră glumă de 1 aprilie: Mineritul vâlcean intră în șomaj tehnic!


 Ortacii vâlceni de la carierele Berbeşti, Alunu şi Seciurile intră în şomaj tehnic de la 1 aprilie până la 5 mai! Aproximativ 1300 de salariaţi sunt direct atinși de această decizie. Conducerea CEO a anunţat ,încă de anul trecut, că ,în 2014, fiecare exploatare minieră va intra câte o lună în şomaj tehnic. În perioada 19 aprilie-5 mai, toţi angajaţii CE Oltenia vor sta acasă în concediu de odihnă. Vestea vine să întregească o situație și așa deosebit de nesigură în ceea ce privește viitorul mineritului, vizat de către Consiliul Județean pentru a fi preluat în cadrul unei noi structuri botezate Complexul Energetic Vâlcea. Planul „legislativului județean” a fost deja picat de către patru comisii senatoriale dar, cu toate astea, este cotat să prindă viață chiar la startul lunii mai, adică taman când sunt așteptați să revină din șomaj și minerii. Până atunci, însă, ortacii sunt cuprinși de o confuzie dezolantă, pigmentată cu neîncredere în capacitățile Consiliului Județean. Suspiciunile oamenilor de rând sunt considerabile și cât se poate de variate: de la tunurile cu miile de tone de fier vechi până la externalizarea și căpușarea diferitelor servicii, nimic nu scapă de radarul vigilent al minerilor. Bănuielile acestora sunt întărite și de opoziția liderilor de sindicat care, chiar dacă bătălia pare pierdută, nu renunță să-și arate dezaprobarea: „Consiliul Județean nu e în stare să întrețină drumurile și poate gestiona o afacere atât de mare? Uitați-vă cum arată drumul de la Milostea până aici: un dezastru! Drum județean, da?Unde, în toată lumea asta, ați mai pomenit o astfel de tranzacție sau transfer?! Aici, sunt interese personale de multe milioane de euro, gândiți-vă numai la cât fier vechi este aici, mii și mii de tone…”, își mărturisește neîncrederea desăvârșită Constantin Chelcea. Acesta contestă fățiș capacitatea viitorului creat Complex Energetic Vâlcea să găsească resurse pentru exproprieri și investiții în retehnologizare: „Avem utilaje și echipamente de câteva zeci de ani, sunt la limită dar nimeni nu poate știi când pot crăpa sau ce efecte pot să aibă?”