Cât de curând,
LOCUITORII DIN CARTIERUL NORD vor avea la dispoziție unul dintre cele mai frumoase parcuri din județ!


Așa după cum v-am anunțat și cu alt prilej în paginile ziarului nostru, în cartierul Nord al Râmnicului se lucrează la un nou parc. Acesta este situat în apropierea barajului hidroenergetic, iar amenajarea sa se derulează cu finanțare obținută prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Recent, reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea ne-au pus la dispoziție noi imagini aeriene (filmate din dronă) din zona viitorului parc ce va „răsări” în municipiu. Noi apreciem că va fi unul dintre cele mai frumoase care există în județul Vâlcea!
„Prin proiectul «Amenajare Parc Zona Nord» se va obține o nouă zonă de agrement creată prin reconversia și refuncționalitatea terenurilor și suprafețelor degradate din municipiul Râmnicu Vâlcea. Râmnicenii se vor putea bucura de noua zonă de relaxare începând cu primăvara anului viitor”, ne-au anunțat reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea.