„Camerele Agricole reprezintă un nou orizont în organizarea agriculturii vâlcene”
• Direcţia pentru Agricultură Vâlcea, prin reprezentantul său, Directorul Executiv, Florel Badele, prezintă principalele prevederi ale Legii camerelor pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, promulgate la sfârșitul anului trecut, având convingerea că noul act normativ va conduce la descentralizarea politicilor în acest important domeniu de activitate • în opinia sa, prin înfiinţarea camerelor agricole zonale se vor crea premise pentru creşterea producţiilor şi valorificarea superioară a recoltelor pentru acoperirea cheltuielilor făcute de fermieri asigurându-se o mai bună absorbţie a fondurilor Uniunii Europene
Domnule director, ce trebuie să știe omul de rând, de la țară despre aceste Camere Agricole?
Camerele agricole sunt instituţii publice nonprofit, cu personalitate juridică, create în scopul de a reprezenta, promova şi ocroti interesele agricultorilor. Aceasta este definiția oficială. Înființarea lor are drept scop profesionalizarea forței de muncă din domeniile agriculturii și conexe, promovarea agriculturii durabile și competitive și a potențialului agricol local și național, consolidarea parteneriatului și colaborării între factorii publici și privați de la nivel central și local, implicați în dezvoltarea spațiului rural .
Care sunt atribuțiile acestora?
Camerele agricole zonale vor avea ca principale atribuții generale: sprijin pentru lucrătorii din domeniile agriculturii și conexe în implementarea politicilor agricole, asistență tehnică pentru lucrătorii din domeniile agriculturii și conexe de la nivel local pentru întocmirea documentației privind accesarea fondurilor europene, acordarea de sprijin financiar din fonduri naționale sau europene, evidența proprie a fermelor, exploatațiilor agricole, precum și a formelor de sprijin financiar acordate beneficiarilor din localitate, transferul bunelor practici în domeniul agriculturii și stimularea performanței, prezentarea și transmiterea către agricultori a normelor europene și naționale privind activitatea de producție agricolă și alimentară, de protecție a mediului precum și combaterea bolilor la plante și animale, de bunăstare a animalelor, precum și alte norme și reguli legate de activitatea în exploatațiile agricole.
Care este ierarhia în care se înscriu aceste noi camere?
Guvernul, autoritățile publice centrale, județene și locale, precum și asociațiile profesionale, cooperativele, sindicatele, patronatele sau orice alte forme de asociere ale acestora conlucrează, prin reprezentanți, în vederea asigurării cadrului adecvat de înființare, organizare și funcționare a camerei agricole la nivel zonal, județean, regional și național. Camerele agricole se constituie în urma alegerilor organizate la nivelul fiecărui colegiu zonal și vor fi organizate astfel: la nivel zonal, colegiul zonal al camerei agricole zonale; la nivel județean, colegiul județean al camerei agricole județene; la nivel regional, colegiul regional al camerei agricole regionale; la nivel național, Colegiul Național al Camerei Agricole Naționale. Vreau să mai adaug că, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea nr. 283/2010, s-a înfiinţat Comitetul Naţional de Iniţiativă compus din: 7 reprezentanţi ai formelor asociative din agricultură; 4 reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; 1 reprezentant al Ministerului Administraţiilor şi Internelor; 1 reprezentant al Ministerului Mediului şi Pădurilor; 8 membri ai Parlamentului României, din Comisiile de agricultură, 5 deputaţi şi 3 senatori,
Care este situația la nivelul Vâlcii?
La nivel județean, prin hotărâre a Comitetului Național de Inițiativă, se constituie comitetul județean de inițiativă, format din 7 membri, după cum urmează: un reprezentant al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, din direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene; un reprezentant al inspectoratului teritorial de regim silvic și de vânătoare; un reprezentant al Ministerului Administrației și Internelor; un reprezentant al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură; 3 reprezentanți ai formelor asociative din agricultură. Comitetele de inițiativă județene, regionale și naționale se dizolvă, de drept, după validarea alegerilor și atribuțiile acestora vor fi preluate de colegiile camerelor agricole județene, regionale și al Camerei Agricole Naționale. Comitetul Național de Inițiativă rezolvă contestațiile, validează alegerile și publică, în termen de 10 zile, în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultatul alegerilor. Atribuțiile comitetului județean de inițiativă sunt următoarele: urmărește respectarea dispozițiilor legale cu privire la desfășurarea alegerilor pentru camera agricolă locală în circumscripțiile comunale; verifică listele electorale pentru fiecare cameră agricolă în parte; tipărește și distribuie comisiilor electorale locale buletinele de vot, ștampilele de control și ștampilele cu mențiunea “votat”; rezolvă sesizările referitoare la propria lui activitate și contestațiile cu privire la operațiunile birourilor electorale ale secțiilor de votare; stabilește rezultatul alegerilor; face publice datele cu privire la alegeri și rezultatul acestora; primește de la comisiile electorale locale buletinele de vot întrebuințate și necontestate, precum și pe cele anulate sau neutilizate, listele electorale utilizate, ștampilele și celelalte materiale necesare votării pe fiecare grupă de reprezentanți din camerele agricole locale și județene; desemnează membrii, președintele și vicepreședintele comisiei electorale locale. Cea mai de seamă trăsătură a unui agricultor este chibzuința. Modul de funcționare a acestor camere agricole va fi determinat de calitatea oamenilor ce se vor afla în fruntea lor.
Cum sunt aleși?
Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales sunt garantate. Votarea are loc într-o singură zi, duminica. Mandatul persoanelor alese în cadrul camerelor agricole este de 4 ani. Prin excepție de la prevederile alin. (1), mandatul rezultat din primele alegeri este de 2 ani. Dreptul de vot este conferit în mod egal, fără privilegii sau discriminări, oricărui cetățean român ori cetățean străin al unui stat membru al Uniunii Europene, care este rezident în România, desfășoară activități cu profil agricol sau asimilat și îndeplinește cel puțin una dintre condiții.
Care ar fi acestea?
Să fie agricultor, silvicultor sau crescător de animale și să se regăsească în baza de date a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și a ocoalelor silvice private sau să fie membru al asociațiilor profesionale, al sindicatelor și patronatelor din agricultură sau din domeniile conexe, constituite în conformitate cu prevederile legale. Fiecare alegător are dreptul la un singur vot. Dreptul de vot se exercită numai în baza actului de identitate valabil. Dreptul de vot se exercită numai în localitatea arondată secției de votare din colegiul zonal în care alegătorul își desfășoară activitatea specifică. Alegerea membrilor colegiului zonal al camerei agricole zonale se face prin vot într-un singur tur de scrutin, pe lista colegiului camerei agricole zonale propusă de către: asociații din domeniul agricol și silvic, constituite și înregistrate la nivel județean, în conformitate cu prevederile legale, și grupuri de producători recunoscute de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; patronate din domeniul agricol și conex, constituite în conformitate cu prevederile legale în vigoare; sindicate din domeniul agricol și conex, constituite în conformitate cu prevederile legale în vigoare; cooperative agricole, constituite în conformitate cu prevederile legale în vigoare; reprezentanți ai proprietarilor de păduri și ai composesoratelor; colegiul medicilor veterinari; instituții de învățământ și cercetare agricolă; fermierii înscriși în baza de date a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Pentru funcția de membru al colegiului zonal al camerei agricole zonale poate candida orice persoana care îndeplinește condițiile menționate și va depune o lista de susținători de minimum 50 de alegători înscriși în listele electorale. Un elector poate semna pentru un singur candidat. Candidaturile se depun cu cel puțin 30 de zile înainte de data alegerilor. Colegiul camerei agricole zonale este format din 9 reprezentanți și 5 membri supleanți aleși prin vot secret, în ordinea numărului de voturi înscrise în procesele-verbale. În termen de maximum 15 zile de la data validării alegerilor, colegiul zonal al camerei agricole zonale se întrunește în ședință ordinară și își alege biroul permanent alcătuit din președinte, vicepreședinte și secretar. Biroul permanent ales trebuie să fie, de regulă, constituit din persoane cu studii superioare sau medii. Acestea trebuie să activeze în domeniile agricol, silvic sau în domenii de activitate conexe și să aibă o vechime de cel puțin 3 ani in domeniile de activitate menționate. Colegiile județene ale camerelor agricole județene sunt formate din președinții birourilor permanente ale colegiilor zonale ale camerelor agricole zonale sau de un alt membru al colegiului, ales prin vot secret. O persoană poate candida pentru un singur colegiu județean al camerei agricole județene și pe o singură listă. În caz contrar, candidatura sa este nulă de drept. Biroul permanent al colegiului județean al camerei agricole județene este format din 9 membri: președinte, 4 vicepreședinți, un secretar și 3 membri. Membrii biroului permanent al colegiului județean al camerei agricole județene se aleg prin vot direct și secret de către membrii colegiului județean al camerelor agricole județene.
Ce condiții sunt pentru această poziție?
Președintele biroului permanent al colegiului județean al camerei agricole județene trebuie să fie absolvent de studii superioare de specialitate și cu o vechime de minimum 5 ani în domeniile de activitate prevăzute de prezenta lege. Președintele colegiului județean al camerei agricole județene este angajat și conduce aparatul tehnic operațional. Aparatul tehnic operațional este constituit din personal contractual angajat de camerele agricole județene, regionale și de Camera Agricolă Națională. Aparatul tehnic operațional la nivelul colegiului zonal al camerei agricole zonale se constituie în funcție de numărul de fermieri arondați la camera agricola zonală. Aparatul tehnic operațional al colegiului zonal al camerei agricole zonale este alcătuit din minimum 3 specialiști, un specialist pentru minim 400 fermieri înscriși. Repartizarea specialiștilor pe colegii zonale ale camerelor agricole zonale se realizează de biroul permanent al camerelor agricole județene. Dacă vom chibzui la alegerea oamenilor, organele alese ale camerelor agricole vor pune în practică filosofia legii, care pornește de la ideea că nu se poate face reformă, nu se poate produce valoare adăugată în spațiul rural fără a avea instituțiile adecvate.
Vă mulţumesc.