Blamarea ecologiei nu ne adună gunoaiele de pe jos
Ecologia este, în România, încă ceva nou şi suspect, o idee occidentală dubioasă care nu a reuşit nici pe departe să obţină cetăţenia română. Din păcate, majoritatea românilor așa au ajuns să gândească. Dar, pentru o anumită minoritate, ecologia a fost bună să fie transformată într-un paravan sau într-o armă politică care îi înspăimântă și-i învrăjbește pe cei mulți. Partidele care se revendică a fi ecologiste sunt la fel de gălăgioase precum peștele. Nu tu plan de conștientizare a pericolelor distrugerii mediului înconjurător, nu tu măsuri pentru protecția arealelor, ci doar câte un candidat sau doi pentru un fotoliu de parlamentar. Personal nu am auzit de nici o acțiune ecologică notabilă pusă în practică de vreuna dintre aceste organizații politice și care să fi și obținut rezultate pozitive. Poate doar scandaluri și tergiversări sine die.
Problematicile suscitate de mediu, și nu doar de un caz sau de altul, nu monopolizează deloc dezbaterea publică pentru responsabilizarea generală. Pădurile au fost tăiate în ultimii ani într-un ritm alarmant, deşeurile au continuat să fie administrate neglijent, materialele nereciclabile umplu văile râurilor şi pădurile, Delta a fost secătuită de peşte prin braconajul violent etc. Industria, vandalismul turistic, incapacitatea administrativă ameninţă mediul natural în chipul cel mai agresiv. La fel și tăcerea grea care acoperă acest domeniu de care depinde viața fiecăruia dintre noi. În schimb, mișcările și partidele ecologiste sunt foarte puternice în Europa, reprezentând o anumită tradiție și mentalitate. Nouă ni s-a inoculat, în ultimele șase decenii, ideea că ecologia este un lux al societăților educate. Și totuși, în ciuda tăvălugului colectivizării, s-au mai păstrat multe cutume ecologice în cultura tradițională românească, doar că acestea nu mai fac față progresului tehnic industrial, iar în România se merge în continuare doar pe sloganul „codrul e frate cu românul”. Întrebarea care apare de la sine este dacă românul e și el frate cu codrul. Se pare că nu, dragi colegi.
Sunt abordate o mulţime de probleme de ordin economic şi social care se delimitează de ecologie, iar planurile privind protecția mediului rămân doar pe hârtie. În România, aşa cum ştie fiecare, marea problemă o reprezintă nu sacralizarea naturii prin organizarea de rezervaţii ca bunăoară, ci, dimpotrivă, excesul profanării ei prin exploatare excesivă și haotică. Din păcate, sunt foarte mulţi români care repudiază a priori tot ce are legătură cu ecologia pentru că este „de stânga”. Ecologismul ar fi ceva „plângăcios şi efeminat”, o revendicare agasantă a firilor slabe, mofturoase şi nevrotice, care alergă prin supermarketuri după cele mai scumpe și lipsite de gust produse.
Dragi români, este clar că aplicarea ca la carte a preceptelor ecologiei în România va rămâne încă multă vreme o etapă mult prea mare în care vom rămâne împotmoliți. Astfel, consider că este mai productiv să începem să facem fiecare dintre noi gesturi elementare de protejare a mediului. Să renunțăm la obiceiurile rele de a arunca gunoi peste tot, la voia întâmplării, și să nu mai distrugem natura. Spre deosebire de alte domenii, aici chiar contează, pe lângă decizia politică, și contribuția fiecăruia dintre noi. Nu o să putem niciodată, individual sau alături de prieteni ori familie, să construim șosele sau locuințe, însă natura o putem respecta cu eforturi minime și cu fapte minore pe care trebuie să le transformăm în gesturi reflexe. De asemenea, trebuie să ne responsabilizăm în asemenea măsură să nu mai așteptăm doar de la autorități să vină să ne strângă deșeurile sau să ia decizii privind îmbunătățirea calității aerului respirat sau a apei care să ne sporească bunăstarea. Așa cum arătam anterior, în majoritatea domeniilor nu se poate face nimic fără hotărâri politice, însă protecția mediului este o excepție.
Drept concluzie, vreau să subliniez că noi, românii, avem de ales între gesturile mici, făcute individual, și lipsa totală a acestora, adică statul cu mâinile în sân printre munții de gunoaie de pretutindeni.