Bilanțul cererilor de subvenție APIA


Prin intermediul unui comunicat oficial de presă cu semnătura directo­ru­lui executiv Adrian Pintea (foto), Agen­ţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricul­tură (APIA) informează că, începând cu data de 12 mai 2016, de când a de­ma­rat autorizarea la plată a schemei de pla­tă pentru practici agricole benefice pen­tru climă şi mediu (înverzire), pre­cum şi pentru submăsurile compen­sa­torii din PNDR aferente Măsurii 13, a fost autorizată la plată suma totală de 1.886,77 milioane lei (425,27 milioane euro) pentru un număr de 691.154 fermieri, pentru care au fost emise deja ordinele de plată: „Facem precizarea că această sumă este compusă din: 1.302,7 milioane lei (294,88 milioane euro) din bugetul UE – F.E.G.A. (Fondul European de Garantare pentru Agricul­tura), 49,04 milioane lei (11,01 milioane euro) din bugetul naţional, respectiv 535,15 milioane lei (119,4 milioane euro) din bugetul U.E. – F.E.A.D.R. (Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală). Totodată, menţio­năm că, începând cu data de 8 aprilie 2016 şi până în prezent, pentru Cam­pania 2015, Agenţia a efectuat autori­za­rea la plată a sumei totale de 3,625 miliarde lei (818,83 milioane euro) pen­tru un număr de 769.292 beneficiari. La nivelul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea, în cadrul Campaniei 2015, a fost autorizată la plată până în prezent suma totală de 28.370.721,15 lei, compusă din: 21.530.139,47 lei fonduri F.E.G.A., 4.850,164,96 lei fonduri F.E.A.D.R., 1.760.944 lei fonduri BN şi 229.472,72 lei fonduri BN1, pentru un număr de 16.885 beneficiari. În ce pri­veşte Campania de primire a cererilor unice de plată 2016, au fost depuse un număr de 804.090 cereri, pentru o su­prafaţă de 6.902.351 hectare. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Vâlcea informează că, la nivelul judeţului Vâlcea, au fost depuse până la această dată, în cadrul Campaniei de primire a cererilor unice de plată 2016, 18.327 cereri, pentru o suprafaţă de 49.156,74 hectare. Perioada de depunere fără penalizări a cererilor de plată va continua până la data de 31 mai 2016. Având în vedere modificarea prevederilor regulamen­tare, precum şi cele ale O.U.G. 3/2015, cererile unice de plată pot fi depuse fără penalizări de întârziere până la data de 31 mai 2016. După această dată se pot depune cereri unice de plată cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare. Solicitările depuse după data de 27 iunie 2016 nu mai sunt admise, iar fermierului nu i se acordă nici un fel de plată sau de sprijin”.