Bilanțul APIA în cifre incredibile


Adrian-PinteaConducerea Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură a organizat, ieri dimineață, o conferință de presă în care a oficializat  modul cum a decurs plata pentru campania 2010 SAPS. Astfel, conform datelor oficiale, nu mai puțin de 23.350 de fermieri  au beneficiat de 10.766.882,46 lei. În data de 16.05.2011 a apărut Ordinul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.108 pentru modificarea şi completarea anexei „Modul de implementare, condiţiile specifice şi criteriile de eligibilitate pentru aplicarea schemelor de plăţi naţionale directe complementare în sectorul zootehnic la speciile ovine/caprine, în acord cu reglementările comunitare în domeniu” la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr.98/2010. „Pentru a beneficia de subvenţia la speciile ovine/caprine, solicitanţii trebuie să depună cererea vizată de asociaţiile crescătorilor de ovine/caprine legal constituite la Centrul Judeţean Vâlcea al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în perioada 16 mai – 15 iunie 2011. Prima pe cap de animal se acordă producătorilor agricoli o singură dată pe an, pentru femele ovine şi/sau femele caprine care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: efectivul din exploataţie să fie de minimum 50 de capete de femele ovine/25 de capete de femele caprine, care au împlinit vârsta de minimum un an până la data de 31 martie a anului în care se face solicitarea primei; efectivul de femele ovine/femele caprine pentru care se solicită prima să fie înscris în Registrul naţional al exploataţiilor la data solicitării primei; efectivul de femele ovine/femele caprine pentru care se solicită prima să fie menţinut în exploataţie la adresa menţionată în cerere în perioada 16 iunie – 31 august 2011. Pentru a beneficia de subvenţie, solicitanţii trebuie să depună cererea de sprijin însoţită de următoarele documente: copie de pe buletinul de identitate/cartea de identitate/codul unic de înregistrare/certificatul de înregistrare; declaraţie pe propria răspundere că nu au datorii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, la data solicitării primei; Depunerea cererilor se poate face individual sau prin reprezentant legal. În cadrul controlului la faţa locului în perioada 16 iunie – 31 august 2011 pentru speciile ovine şi caprine, conform procedurii de control la faţa locului elaborate de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, se verifică următoarele aspecte: existenţa reală a efectivului pentru care se solicită prima; corespondenţa dintre efectivul înscris în cerere şi cel existent în exploataţie la data controlului”, a anunțat Adrian Pintea (foto), primul director APIA Vâlcea ajuns la o cotă de 99% acoperire a cererilor de plată.