Becșenescu (Antares) : „Lipsa de respect a lui Matei mă face să plec din Vâlcea”


• neînțelegerile dintre reprezentanții Antares Transport și cei ai Primăriei
Râmnicului au condus la un deznodământ tragic pentru economia și-așa zguduită a
Vâlcii – firma se va muta cu actele în județul Sibiu

„Fac această conferință nu pentru a-l pune la zid pe Matei, ci pentru a anunța
plecarea mea din județ pentru lipsa de respect ce mi s-a arătat”, a precizat
șeful firmei Antares, Dumitru Becșenescu, în cadrul unei întâlniri cu
mass-media locală. Staff-ul Antares a organizat o conferință de presă prin care
și-a anunțat plecarea din județ, stoparea, pentru moment, a investițiilor, în
Vâlcea rămânând doar un punct de lucru. Deși nu a declarat care va fi
destinația spre care se va îndrepta grupul Antares, în speță, omul de afaceri
Dumitru Becșenescu, am aflat că investițiile sale vizează județul Sibiu,
respectiv localitatea Șelimbăr. Deja au avut loc tratative în acest sens,
Becșenescu arătându-se încântat de primirea făcută de autoritățile noului său „domiciliu”.
Lăsând toate acestea la o parte, omul de afaceri, deși „nu a vrut capul lui
Matei” nu s-a putut abține să nu arunce săgeți la adresa primarului interimar
al Râmnicului: „Am vrut respect pentru ceea ce am făcut ca investitor, pentru
taxele achitate, pentru cele 100 de locuri de muncă create. Atitudinea
«împăratului” Gigi Matei a pus însă capac la tot. Am creat o zonă decentă,
civilizată. Am contactat firme internaționale și le-am creat condiții optime de
desfășurare a activității. Dar lipsa de respect la adresa mea m-a determinat să
iau decizia de a părăsi județul”. Ce a
stat la baza deciziei? Lipsa autorizației de construire a unui imobil aflat pe
terenul autogării. Mai precis, potrivit omului de afaceri vâlcean, după ce a
obținut mai multe avize pentru ridicarea unui imobil pe teritoriul societății
Antares, frâna a venit din partea primarului interimar Gigi Matei, cel care,
nici în ziua de azi, nu a eliberat autorizația de construire a clădirii. „Și
asta în ciuda faptului că am primit toate avizele necesare, iar celelalte
compartimente din primărie au semnat pentru acea autorizație. Numai Matei a decis
reanalizarea documentului. Acest lucru m-a făcut să construiesc în lipsa
autorizației. Cu riscul de a plăti o amendă, am ridicat imobilul; în afaceri,
contează să-ți respecți cuvântul dat partenerilor. Consider că nu Antaresul este
ilegalist; am construit având toate avizele, dar m-am lovit de ostilitate. Nu
sunt respectat și atunci plec”, a mai precizat Becșenescu.

Sibiu, localitatea vehiculată pentru noile investiții!


Nu a confirmat, dar nici nu a negat. Ba chiar a răspuns întrebărilor despre Sibiu și
planurile de viitor, ceea ce ne face să credem că, într-adevăr, în județul
aflat la aproximativ 100 de kilometri, în localitatea Șelimbăr, va fi noul
sediu Antares. „După plecarea mea, voi face angajări din rândul oamenilor din
acea zonă. Investițiile mele vor viza acea zonă. Nu întorc spatele la ceea ce
am făcut, dar nu mai am apetitul de a investi în Vâlcea. Aici va exista doar un
punct de lucru”, a declarat Becșenescu.

Consilierul local PDL, Cosmin Constantinescu:

„Mai gândiți-vă! Poate bate la primărie vântul unei schimbări!”

Deși aflat în opoziție, consilierul local din partea PDL, Cosmin Constantinescu, a
trecut peste toate și nu s-a putut gândi decât la faptul că Vâlcea pierde un
investitor. Aflat la dezbaterea organizată, Constantinescu l-a rugat pe
afaceristul Becșenescu să se mai gândească dacă e bine sau nu să plece din
județ: „Sunt în opoziție, dar vă rog respectuos să mai rezistați puțin. Poate
bate vântul unei schimbări la primărie. E păcat să plecați din județ. Vă rog și
nu cred că-mi pică astfel galoanele dacă vă cer să mai cântăriți decizia
luată”.

În ciuda rugăminților, Dumitru Becșenescu a precizat clar că decizia este luată,
făcându-se deja demersuri pentru plecarea sa. Rămâne ca instanța să decidă dacă
construind acel imobil fără autorizație a făcut sau nu rău, chiar dacă, așa cum
însuși declară, era conștient de riscul asumat.

Edilul Râmnicului, Gigi Matei:

„Pleacă din Vâlcea doar cei ce se cred mai deștepți ca alții…”

Primarul interimar al Râmnicului, Gigi Matei: „Nu voi elibera niciodată o autorizație de
construire pentru un imobil ridicat deja. Ca instituție, ca reprezentant am
procedat legal. Ceea ce a făcut domnul Becșenescu este o sfidare a legii;
construcție fără forme legale. Corpul de disciplină în construcții a aplicat
deja o amendă în valoare de 15.000 lei, lucru ce s-a comunicat societății
Antares prin adresa nr. 17.127/08.07.2013. Nu e vina mea că nu și-a luat
avizele. Se află în situația în care hoții strigă hoții. A făcut tot felul de chioșculețe, a ocupat tot
terenul, iar autobuzele stau parcate și pe strada Matache Temelie. Există
dovezi în acest sens. Am arătat destulă îngăduință, spun eu. Oamenii onești nu
pleacă din Vâlcea. Pleacă doar cei care se cred mai deștepți ca alții și
construiesc fără autorizații”.