Bani pentru Programele Operaţionale
În ultima şedinţă de Guvern, a fost adoptată Hotărârea privind alocarea temporară pentru lunile aprilie şi mai ale anului 2013 a unor sume din privatizare ordonatorilor principali de credite cu rol de Autoritate de management. Conform unui comunicat oficial de presă, prin această Hotărâre, Ministerul Finanţelor Publice alocă temporar echivalentul în euro al sumei de 425.120.000 lei, în scopul asigurării necesarului de finanţare al Autorităţilor de Management pentru Programele Operaţionale finanţate din instrumente structurale în cadrul obiectivului de convergenţă – Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS M), Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POS CCE), Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) şi Programul Operaţional Regional (POR). Alocarea temporară este aferentă lunilor aprilie şi mai ale anului 2013, în vederea efectuării plăţilor pentru rambursarea cheltuielilor eligibile către beneficiari.