„BANDA IOANID sau JAFUL SECOLULUI” (II)

La insistenţele lui Alexandru Ioa­nid, într-o seară din luna august 1959, lt. col. Zambetti a trecut „întâmplător” pe la domiciliul acestuia, ocazie cu care, pe lângă alte discuţii de ordin fa­mi­lial a fost abordat şi „jaful secolului”.

În timpul vizitei, lt. col. Zambetti a observat într-o scrumieră aflată pe o măsuţă din sufragerie, printre mucuri de ţigări şi pachete mototolite, o ban­de­rolă de la un pachet de bancnote de 10 lei. Profitând de un moment favo­rabil, a extras banderola, care a fost su­pusă unei verificări criminalistice şi confruntării cu datele oficiale de la Banca Naţională.

Intuiţia, experienţa şi spiritul de obser­vaţie au dat roade. Banderola apar­ţinea Băncii Naţionale şi avea mar­caj din 28 iulie 1959. Prin examen dac­tiloscopic au fost descoperite am­prente digitale care aparţineau lucră­to­rului din Bancă, lui Alexandru Ioanid, dar şi unei alte persoane, fapt ce a dus la restrângerea cercului de suspecţi, insistându-se pe identificarea tuturor relaţiilor lui Ioanid. Totodată, s-a conti­nuat dezinformarea acestuia. S-a ins­ta­lat un post fix de filaj, s-a interceptat telefonul şi a început identificarea tutu­ror persoanelor care, într-un fel sau altul, veneau în contact cu suspectul.

Fiind o persoană cunoscută, au apărut foarte multe legături în anturajul său, ceea ce a impus o mare atenţie în selectare şi discreţie pentru a nu crea suspiciuni şi a deconspira măsurile întreprinse asupra legăturilor, unele dintre acestea neavând nicio tangenţă cu activitatea criminală a acestuia. Contactul prin lt. col. Zambetti a fost continuat pentru a cunoaşte starea de fapt şi pentru a-l dezinforma.

Pe măsură ce se identificau per­soa­­nele din anturajul său, surprizele erau din ce în ce mai mari, date fiind personalităţile care deveneau sus­pec­te, dar mai ales naţionalitatea lor.

Printre persoanele suspecte din anturajul lui Alexandru Ioanid a apărut un anume Igor Sevianu, fost Herşco­vici, un tip aventurier, fără ocupaţie, fost ofiţer inferior de miliţie, scos pen­tru incompetenţă profesională şi indis­ci­plină. Pus în filaj, acesta a fost obser­vat că face transporturi de mo­bilă cu un cărucior, de la domiciliul său la domiciliul altor persoane devenite astfel suspecte. În timpul anchetei, acesta a recunoscut că în mobila trans­portată se aflau pachetele cu ba­nii jefuiţi, care iniţial fuseseră depo­zitaţi la domiciliul său şi care trebuia să fie acum împărţiţi între participanţi. Din interceptarea convorbirilor telefonice a rezultat clar participarea la jaf a şase suspecţi, teama că vor fi descoperiţi, dar şi unele neînţelegeri privind împărţirea banilor.

În cele 51 de zile şi nopţi care s-au scurs de la data atacului şi până la ares­tarea celor şase, organele de infor­maţii ale Securităţii au desfăşurat un volum de muncă extraordinar, for­ţele umane şi mijloacele tehnice fiind angrenate la maximă capacitate. Ni­meni nu a bănuit că acei „muncitori” cu tomberonul care au făcut zile la rând curat pe străzile locuite de principalii suspecţi erau cadre ale aparatului informativ sau că echipele de „tele­fo­nişti” care lucrau în canale ori pe stâlpi erau tot ofiţeri de informaţii.

Deşi au fost angrenaţi ofiţeri şi subofiţeri de toate vârstele, cu expe­rienţă diferită, nu au existat indicii care să dea de gândit suspecţilor şi să ducă la deconspirarea măsurilor întreprinse şi la ratarea acţiunii. Toate cadrele participante la acţiune au dat dovadă de disciplină profesională şi conştiinţă civică, fiind în joc atât prestigiul insti­tu­ţiei, dar şi dorinţa fermă de a descoperi făptaşii cât mai curând şi de a reda în circuitul financiar peste un milion de lei.

Când toate măsurile informativ-operative au fost realizate şi nu a mai existat nici un fel de dubiu asupra identităţii autorilor jafului armat din ziua de 28 iulie 1959, s-a procedat la obţinerea aprobărilor de la Procura­tu­ră, de la conducerea Ministerului de Interne şi chiar de la Gh. Gheorghiu-Dej, astfel că în ziua de 17 septembrie 1959 s-a trecut la arestarea concomi­ten­tă a principalilor autori, nu înainte de a li se „defecta telefoanele” pentru a nu mai putea comunica între ei. Ul­te­rior au mai fost reţinute şi alte per­soane, complici, tăinuitori, favorizatori.

Participanţi la jaful armat au fost următorii:

1. Ioanid Alexandru, fost Leibovici Herman, fost ofiţer superior de miliţie în cadrul Inspectoratului General de Miliţie, scos din cadrele active în luna mai 1959, membru P.M.R.;

2. Ioanid Paul, fost Leibovici Paul, profesor dr. inginer, cadru universitar la Academia Militară, membru P.M.R.;

3. Glanstein Abraşa Saşa Muşat, profesor de istorie, exclus din P.M.R.;

4. Obedeanu Haralambie, fost Lazarovici Hary, fost funcţionar M.A.I. până în 1956, apoi decan al Facultăţii de ziaristică la Şcoala Superioară de Ştiinţe social-politice „Jdanov”, al cărei nume a fost schimbat ulterior în „Ştefan Gheorghiu”, membru P.M.R.;

5. Sevianu Igor, fost Herşcovici Igor, inginer, fost ofiţer inferior de miliţie, scos în anul 1951 pentru incompetenţă, membru P.M.R.;

6. Sevianu Monica, fostă Alfandari, fostă Abraham, ziaristă, fără ocupaţie.

La percheziţiile domiciliare efec­tua­te cu ocazia arestării a fost descoperită aproape întreaga sumă de bani jefuită de la bancă, ascunsă în canapele, fotolii, pungi cu vată, borcane cu făină sau zahăr, în interiorul aparatelor de radio, în sobe de teracotă, în poduri, pivniţe, precum şi la unele rude apropiate. De asemenea, a fost descoperit un întreg arsenal de arme, format din pistoale de diverse calibre, arme automate, arme albe şi toată recuzita de măşti şi mănuşi, precum şi valizele şi sacoşele folosite în timpul atacului. De asemenea, a fost descoperită o mare cantitate de valută, fără a se putea stabili provenienţa acesteia.

Anchetele desfăşurate concomitent asupra celor arestaţi au scos în evidenţă faptul că intenţiile lor de a procura bani prin atac armat datau încă din anul 1957, având drept scop final fuga din ţară şi ajutorarea evreilor în vederea emigrării. Timp de 2 ani de zile au studiat diverse variante de atac, ţintele fiind unele centre de colectare a banilor sau mijloacele de transport ale băncilor. La un moment dat au discutat şi despre un act terorist asupra unor activişti de partid pentru a forţa emigrarea din ţara, fiind vizat chiar şi Alexandru Drăghici.

Despre modul cum au acţionat asupra maşinii Băncii Naţionale, jefuitorii au relatat că studierea traseului s-a făcut cu mult timp înainte, fiecare membru având sarcini bine stabilite. Nu este lipsit de interes faptul că au făcut şi trageri în Pădurea Băneasa, în apropierea poligonului sportiv Tunari, pentru a nu fi descoperiţi după zgomotul produs.

După instrumentarea cazului, cei şase membri ai bandei au fost deferiţi justiţiei pentru mai multe infracţiuni deosebit de grave, iar prin Sentinţa 213 din 23 noiembrie 1959 a Tribunalului Militar Bucureşti, Ioanid Alexandru, Ioanid Paul, Sevianu Igor, Glanstein Abraşa Muşat şi Obedeanu Haralambie au fost condamnaţi la moarte, iar Sevianu Monica la închisoare pe viaţă. Recursul a fost respins de Tribunalul Suprem, iar prezidiul Marii Adunări Naţionale a R.P.R. a refuzat comutarea pedepsei. Condamnarea la moarte a fost executata la Penitenciarul Jilava prin împuşcare în ziua de 18 februarie 1960. Sevianu Monica a executat pedeapsa cu închisoarea până în anul 1964. A fost pusă în libertate şi a emigrat în Israel, unde a murit în 1977.