Aurel Vlădoiu, al doilea primar al zonei Horezu!


vladoiu_hramSocial-democratul Aurel Vlădoiu rămâne unul dintre cei mai activi şi populari deputaţi din Parlamentul României. În  ultimii 4 ani, trei zile din săptămână, a fost prezent în mijlocul comunităţilor locale din colegiul său, alături de primari şi de Ion Cîlea – preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, acordând sprijin la dezvoltarea infrastructurii zonei şi participând la principalele evenimente ale comunităţilor locale.

În perspectiva alegerilor din 9 decembrie, Aurel Vlădoiu candidează din partea USL pentru un nou mandat de deputat al colegiului Horezu, iar în campania electorală din această lună continuă să facă ceea ce a făcut şi în ultimii 4 ani. Participă la evenimentele importante, se interesează ce probleme au apărut în localităţi sau ce proiecte noi au primarii şi caută căi prin care să contribuie la rezolvarea acestora în timp util. În ultima săptămână, spre exemplu, Aurel Vlădoiu a vizitat din nou câteva localităţi din zona de vest a judeţului, stabilind împreună cu aleşii locali USL câteva priorităţi. „Printre altele, am definitivat strategia pentru campania electorală. Am stabilit echipele de campanie, în fiecare localitate. De Sfinţii Mihail şi Gavriil, am fost cu primarul Sorin Romcescu la hramul bisericii de la Rugetu (Slătioara). Am fost la hramurile bisericilor de la Mateeşti şi Costeşti, iar apoi am urcat la Sfânta Mănăstire Arnota. Tot în această săptămână, am fost de două ori la Băbeni. Acolo, preacucernicul părinte Rădulescu Emil, un om extraordinar, a făcut o acţiune inedită – a luat icoana sfântă de la Mănăstirea Surupatele şi a organizat o procesiune prin toată localitatea. La această acţiune au participat peste 1.500 de oameni. Anul viitor doreşte să aducă moaştele Sf. Antonie, de la Iezer sau ale Sf. Grigorie Decapolitul. În altă zi, tot la Băbeni, la invitaţia directorului liceului preot Bălaşa şi a primarului Ion Bîzîc, am fost prezent la manifestările prilejuite de sărbătorirea zilei liceului. Cu acea ocazie, am vorbit despre realizările locale, după alegerile din iunie, despre investiţiile care urmează să se realizeze şi, nu în ultimul rând, am prezentat câteva dintre priorităţile USL în domeniul educaţiei: o lege foarte bună pentru învăţământ, care să nu mai fie modificată în fiecare an; mărirea la 6% din PIB a alocaţiilor bugetare pentru învăţământ; salarii decente pentru profesori; extinderea infrastructurii preşcolare şi crearea a 50.000 de noi locuri pentru copii în grădiniţe şi creşe; redeschiderea şcolilor închise abuziv de către PD-L (exemplul cel mai elocvent este cel al şcolii de la Fârtăţeşti, unde copiii merg 14 km. pe picioare pentru a ajunge la şcoală); pentru copiii din clasele I-IV, vrem să introducem o masă caldă, gratuită (modificăm programul cornul şi laptele”, a declarat deputatul Vlădoiu.

În această perioadă, reprezentantul PSD s-a întâlnit din nou şi cu cetăţenii din Frânceşti, care, în opinia sa, au nevoie de mai mult sprijin. „Din păcate, în ultimii ani, în această localitate, nu s-au făcut paşi prea mari în dezvoltarea infrastructurii. Acum, însă, comuna are un nou primar, pe Ion Troculescu, un om foarte serios şi dornic să facă treabă. Este la început de drum, şi trebuie să-l sprijinim cu tot ceea ce putem. Împreună, am stabilit câteva obiective şi voi merge cu el la Bucureşti, săptămâna viitoare, pentru a accesa fondurile necesare lucrărilor la reţelele de apă şi canalizare. Totodată, trebuie să găsim resurse financiare pentru achitarea lucrărilor de modernizare a unor drumuri, lucrări executate deja de către compania Strabag”, a mai spus candidatul USL.