AU SOSIT AVIZELE NECESARE pentru un proiect de lege inițiat de deputatul Eugen Neață


Zilele trecute, deputatul Eugen Neață a prezentat stadiul în care se află unele dintre inițiativele la care a lucrat în ultima perioadă.
În concret, reprezentantul județului nostru în Camera Deputaților a vorbit despre avizele favorabile pe care le-a primit pentru introducerea condiției avizului Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru numirea în funcție a directorului general al Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Avizele favorabile deja primite au venit de la Administrația Prezidențială și de la Guvernul României. Urmează avizul Consiliului Legislativ și cel al Consiliului Economic și Social.
„Inițiativele mele legislative sunt populare printre români pentru că urmăresc rezolvarea unora dintre problemele cu care aceștia se confruntă zi de zi. Legea, supranumită Eugen Neață, a pensionării anticipate cu doi ani, fără penalități, a celor care au locuit mai mult de trei decenii în zone cu poluare remanentă, este cea mai cunoscută dintre ele. Sunt multe altele, dintre care amintesc aici pe cele care simplifică procedura de utilizare a lemnului din pădurile aflate în proprietate particulară și cele care dau posibilitatea dezvoltatorilor din turismul montan să investească pe suprafețe mai mari de teren. Am inițiat însă și modificări legislative de mai puțin interes pentru publicul larg, dar cu mare efect asupra modernizării societății în care trăim. O amintesc aici pe aceea care cere un argument public de la instituțiile care refuză acordarea unui certificat ORNIS persoanelor aflate în ascensiune profesională, ca să amintesc una dintre inițiativele mai puțin populare despre care vorbesc”, a precizat deputatul Eugen Neață.

Eugen Neață: „Această inițiativă legislativă nu se înscrie printre cele mai populare
dintre cele pe care le-am avut până acum în Parlamentul României”

Tot cu privire la această inițiativă legislativă, deputatul Eugen Neață a ținut să precizează că ea nu se înscrie printre cele mai populare dintre cele pe care le-a avut până în acest moment în Parlamentul României.
„Ultima inițiativă a fost depusă în urmă cu foarte puțin timp și are în vedere introducerea condiției avizului Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru numirea în funcție a directorului general al Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Această numire se rezolvă acum numai prin voința ministrului din domeniu și consider, alături de colegii care susțin inițiativa mea, că avizul CSAT este esențial pentru a rezolva această anomalie. De curând, a sosit avizul favorabil al mai multor instituții consultate în acest sens. Administrația Prezidențială ne transmite avizul CSAT în privința inițiativei legislative. Guvernul României confirmă justețea acestei modificări legislative și adaugă necesitatea avizului CSAT atât la numirea cât și la eliberarea din funcție a directorului general al DGPI. Urmează avizul Consiliului Legislativ și al Consiliului Economic și Social care deschid calea spre aprobarea finală a modificării legislative pe care o propun. Această inițiativă legislativă nu se înscrie printre cele mai populare dintre cele pe care le-am avut până acum în Parlamentul României. Este însă una dintre cele care elimină posibilitatea de abuz și contribuie prin această calitate la modernizarea statului român și la buna lui funcționare printre statele lumii”, a concluzionat reprezentantul județului nostru în Camera Deputaților.