Apartamente de 20.000 euro la Vlădeşti
• pe terenul fostei unităţi militare se vor construi locuinţe sociale pentru tineri
În ultima vreme, Primăria Rm. Vâlcea a derulat multe demersuri pentru preluarea unei suprafeţe de teren din cadrul fostei unităţi militare de la Vlădeşti. Există, însă, unele dificultăţi în zona hârtiilor, iar viceprimarul Cosmin Constantinescu s-a deplasat şi zilele trecute la Bucureşti pentru a grăbi derularea formalităţilor. „Am discutat cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor asupra terenului fostei unităţi militare de la Vlădeşti, pentru că există diferenţe între inventarele scriptice şi cele faptice… Terenul aparţine Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în speţă Universităţii de Stat din Piteşti. Am ajuns la un acord cu Universitatea din Piteşti pentru preluarea unei părţi din terenul fostei unităţi militare, clădirile rămânând în administrarea lor”, ne-a declarat „vicele” Constantinescu.
La Vlădeşti, municipalitatea intenţionează construirea mai multor locuinţe sociale pentru tineri, dar într-un sistem nou. „Vrem ca tinerii să cumpere aceste apartamente, nu să stea în chirie. Preţurile vor fi mici, adică 4-500 euro/mp construit. Trebuie să încurajăm piaţa imobiliară, trebuie să sprijinim tinerii să-şi cumpere astfel de locuinţe. În plus, zona este foarte plăcută”, a mai spus Cosmin Constantinescu.