Amenzi de 56 mii lei pentru transportul ilegal al lemnelor


Mai puține acțiuni, dar mai multe contravenții; așa se explică ultimul raport al Direcției Silvice Vâlcea, privind controlul circulației materialului lemnos. Iar datele vizează semestrul I din 2016 comparativ cu primele șase luni din 2015. Potrivit declarației șefului Pazei pădurii, Dumitru Dinu (foto), anul acesta, în perioada menționată, s-au efectuat 511 controale și s-au aplicat 51 de contravenții, valoarea amenzilor fiind de 56.650 lei. Au fost confiscați 165 m.c. lemne, din care: 10 m.c. lemn de lucru, 10 m.c. cherestea, 145 m.c. lemn de foc. În aceeași perioadă a anului trecut, au fost efectuat 702 controale privind circulația masei lemnoase, s-au înregistrat 39 de contravenții, iar valoarea amenzilor a depășit 32.000 lei. Au fost confiscați 318 m.c. lemne, din care: 125 m.c. lemn de lucru, 15 m.c. cherestea și 178 m.c. lemn de foc.

Nu scăpăm de pășunatul abuziv

Oamenii încă nu înțeleg cum stă treaba cu pășunatul și bagă animalele pe terenurile arabile ale altora. Poate, poate scapă. Ei bine, la acest capitol, în primele șase luni din an, au fost înregistrate cinci contravenții, iar pagubele s-au ridicat la 1.118 lei. De data aceasta, făptașii au scăpat doar cu avertismente. În aceeași perioadă a anului 2015, erau înregistrate două contravenții pentru pășunat abuziv, dar, atunci, s-au aplicat și amenzi în valoare de 1.200 lei.