Am scăpat ieftin! România va întâlni Slovacia în barajul pentru calificarea la CM2013


Astăzi, la Belgrad s-au desfăşurat tragerile la sorţi în vederea stabilirii meciurilor de baraj pentru calificarea la Campionatul Mondial de handbal feminin, întrecere ce va fi găzduită de Serbia, în perioada 7-22 decembrie 2013. Numele ţării noastre s-a aflat în urna capilor de serie, tricolorele având astfel posibilitatea de a evita o confruntare directă cu un adversar foarte puternic, precum Danemarca, Suedia sau Germania. Sorţii s-au dovedit generoşi cu româncele, aceştia făcând ca în play-off-ul pentru calificarea la CM2013, în calea reprezentativei tricolore să apară Slovacia, o naţiune ce nu se poate lăuda cu prea multe performanţe sau cu o bogată tradiţie în acest sport.

Barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial se va desfăşura în dublă manşă, turul fiind programat pe 1/2 iunie 2013, în Slovacia, iar returul o săptămână mai târziu, pe 8/9 iunie 2013, în România.
 

Programul complet al meciurilor de baraj


Turcia – Danemarca

Islanda – Cehia

Macedonia – Spania

Olanda – Rusia

Slovacia – România

Germania – Ucraina

Suedia – Polonia

Franţa – Croaţia

Dintre cele douăzeci şi patru de naţionale care se vor întrece peste un an pentru titlul de cea mai bună echipă din lume, se cunosc deja patru: Serbia (în calitate de ţară gazdă), Norvegia (în calitate de campioană mondială en-titre), Muntenegru şi Ungaria (au obţinut cele mai bune două locuri la actualul CE, dintre echipele care nu erau deja calificate la CM).