Am plecat, pentru a doua oară, într-o călătorie în jurul lumii
Când apare aceasta corespondență, dr. Irina și Radu Dobrescu au pornit deja în a doua lor călătorie în jurul lumii, care are loc între 18 decembrie 2011 și 5 mai 2012. Iată relatarea pe care am primit-o de la ei, din portul Hamburg, imediat după îmbarcarea pe vasul de croazieră MS Amadea (în imagine). Acum se află în drum spre Madeira.
Cum călătorului îi stă bine cu drumul, iată-ne în faţa unei noi croaziere de cinci luni în jurul lumii. Prima am efectuat-o în 2008, cu magnifica navă oceanică Queen Elisabeth 2, iar actuala o vom petrece pe vasul MS Amadea, aparținând companiei germane Phoenix, cu care am călătorit, în 2009, când am vizitat Norvegia, Islanda și Spitzbergen, zile de neuitat descrise de noi în cartea „Din Africa în ţara gheţarilor”, editată în 2010.
Pentru a vă face o idee despre vaporul cu care călătorim acum vă vom furniza, stimați cititori, câteva date tehnice ale acestuia. MS Amadea este vasul de lux al companiei amintite și are lungimea de 193 m, 25 m lăţime, pescajul de 6,5 m şi 11 punţi. A fost dat la apă în 1991 și a fost complet renovat în 2009. Numărul pasagerilor este de 600, iar al personalului la bord de 280. Vaporul are două restaurante în interior şi unul pe terasă, șase baruri, cafenea, cazinou, shops, piscină cu două whirlpools, saună, fitness, frizerie-coafură, beautysalon, bibliotecă, sală de teatru, de cinema, sală de jocuri, teren de volei şi golf, internet-café, cameră de fumat, salon bar cu perspectivă panoramică şi, fără îndoială, spital şi capelă pentru rugăciuni. Vom călători, așadar, cu un adevărat hotel plutitor. Întrucât MS Amadea navighează pe mările şi oceanele lumii este echipat din punct de vedere tehnic în aşa fel încât să poată face faţă oricăror condiţii meteorologice, chiar deosebit de vitrege. Acesta este și motivul pentru care nu sunt multe vapoare de acest fel care să poată efectua croaziere pe Atlantic şi Pacific. Cele foarte mari navighează, în general, în Caribe, Mediterană sau Marea Baltică.
În fiecare zi, călătorii vor primi în cabine două publicaţii: una cu știrile proaspete din lume, iar cealaltă cu programul zilei în curs. În afara orelor de masă, care sunt în general fixe, al excursiilor ce se organizează din porturile unde vasul acostează, vor fi enumerate toate activităţile ce urmează a se desfăşura în ziua respectivă. Spre exemplu: lecţii de dans, de gospodărie, de croşetat, de gătit sau de cosmetică, lecţii de pictură, de limbi străine, la computer, prelegeri de istorie şi sfaturi de călătorie prin ţările ce vor fi vizitate, prezentare de filme, degustări de vinuri, vernisaje cu tablouri cu vânzare, programe sportive, gimnastică, aerobic, jogging, yoga şi relaxare muzicală.
În afară de micul dejun care se poate servi şi în cabină, celelalte: gustarea de la ora 10.00, masa de prânz, prăjiturile şi cafelele (de la ora 16.00), masa de seară şi imbisul de la miezul nopţii – în restaurant, baruri etc. Poți mânca din belșug, fiecare masă este consistentă, dar îţi creează probleme cu cântarul, dacă nu ești cumpătat. Mai trebuie adăugat că mesele de prânz şi de seară sunt meniuri la alegere, iar în afara vinului casei şi al apei minerale, care intră în preţul croazierei, se pot comanda vinuri, băuturi spirtoase, şampanie şi bere, la preţuri rezonabile. În timpul zilei băuturile nealcoolice sunt fără plată.
În fiecare seară, timp de două ore, are loc un spectacol muzical cu participarea unor trupe care se schimbă în porturi, așa încât să nu se repete showurile. După ora 21.00, în baruri şi saloanele de dans se poate petrece până la miezul nopţii, după care cei care vor să se mai distreze, în continuare, pot merge la disco.
După această prezentare sumară, credem că oricare cititor a ajuns la concluzia că un asemenea vapor este, de fapt, un mic oraş plutitor care oferă turiștilor tot ce își pot dori. O atenţie deosebită trebuie să se acorde, însă, alimentaţiei, din experienţă putând să spunem că tentaţia este foarte mare, dar trebuie să predomine rezonabilitatea. A fi ponderat – este regula de aur a unui călător pe o asemenea navă care face înconjurul lumii.
Din cele 139 zile de călătorie care ne aşteaptă, 56 vor fi de relaxare pe mări și oceane, ceea ce înseamnă că, în aceste zile, lipsind mişcarea trebuie să găsim soluții de a consuma caloriile, cea mai potrivită fiind înotul, sauna şi ceva efort la aparate, la care vom adăuga şi efortul intelectual de a ține „la zi” jurnalul nostru de călătorie.
În continuare, vă vom descrie ruta ce urmează s-o parcurgem. Ne-am îmbarcat duminică, 18 decembrie 2011, în portul Hamburg. Vom naviga prin Canalul Mânecii timp de patru zile pentru a ajunge în Madeira. Traversăm, apoi, Atlanticul în 6 zile şi acostăm în Guadalupe. Urmează câteva insule din Caribe, apoi Columbia, canalul Panama, Ecuador. Aici am organizat o excursie pe cont propriu: cu avionul vom merge la Cusco, în Peru, pentru a vizita Machu Picchu. Din Cusco, după 4 zile, vom reveni pe vapor la Lima, în Peru. Traversarea Pacificului se va face concomitent cu vizitarea insulelor Pitcairn, a insulei Paştelui, a insulelor Gambier, Polineziei franceze cu Tuamotu, Moorea, Tahiti, Bora Bora, a insulelor Cook, Nive, Tonga, Melanezia cu Noua Caledonie, ca după o lună de călătorie să acostăm, pentru câteva zile, în Sydney. Vom naviga în continuare pe Coasta de Est a Australiei (pe cea de Sud şi pe cea de Vest le-am vizitat cu trei ani în urmă), cu oprire în Brisbane, Marea Barieră de Corali, insula Whitsunday, Townsville, Port Douglas. După Australia, traversăm în Papua-Noua Guinee, în Portul Moresby. Prin pasajul Torres, vom vizita insulele Ambon, Ternate, din Moluce, şi Sulawesi, toate trei aparţinând Indoneziei. Apoi, după ce vom traversa marea Celebes, vom acosta în Sandakan-Malaezia, iar prin marea Sulu vom ajunge în Manila. Din Filipine, mai departe în Taiwan, Japonia cu opriri în Ishigaki, Yokohama, Osaka-Kioto, Tokyo, Fuji și Hakata. De aici, prin marea Japoniei, ajungem la Vladivostok. În continuare, coborând prin Coreea de Sud, Shanghai, Hong Kong și Vietnam, vom ajunge în Singapur. La Hong Kong şi Singapur, vizita va dura o săptămână. Întrucât noi am mai fost în Vietnam, care ne este deja cunoscut, am mai planificat în acest răstimp o excursie pe cont propriu, tot cu avionul, în Brunei şi retur în Singapur, cu şedere de câte trei zile în fiecare loc.
Din Singapur, prin pasajul Malakka, cu opriri în Phuket şi în insula Phiphi, vom ajunge pe fluviul Yongou spre Myanmar. Mai departe, prin golful Bengal, ajungem în Sri Lanka, apoi pe coasta de vest a Indiei, la Bombay şi Goa. Drumul pe ape continuă: traversăm Marea Arabiei și vom ajunge în sultanatul Oman, apoi vizavi, în Bandar Abbas – Iran, ca să revenim în peninsula arabă, la Abu Dhabi, Dubai, Fujairah şi Salalah. Mai la Sud, urmează Yemen; urcăm în Marea Roşie și să ajungem în Iordania, dar trecând prin Egipt. Traversarea Canalului Suez ne va aduce în Marea Mediterană, îndreptându-ne spre finalul călătoriei. Vom debarca la Veneţia, în ziua de 5 mai 2012.
Așa arată intinerariul nostru în a doua călătorie în jurul lumii, sub rezerva că pot apărea modificări cauzate de condiţiile meteorologice sau probleme de ordin politic în diversele ţări ce ar urma vizitate. De exemplu, în Iran, Siri Lanka, Coreea, Egipt. Trebuie, însă, de reținut, că vasele de croazieră germane, datorită relaţiilor economice şi politice bune pe plan mondial, pot naviga pe mări şi acosta în porturi care nu sunt accesibile vaselor englezeşti sau americane, cum ar fi în Argentina, Iran, Coreea, Taiwan, Vladivostok.
Întrucât porturile de îmbarcare şi de debarcare sunt în Europa, de data aceasta nu mai trebuie să călătorim cu avionul. La Hamburg şi de la Veneţia la Frankfurt/Main vom călători cu autobuzul companiei Phoenix, ceea ce înseamnă că putem să luăm cu noi bagaj, cât dorim, suficient pentru întreaga călătorie. Numai aparatele foto-video, computerul, imprimanta, scannerul, hârtia de scris, hărțile și cărţile de călătorie adună cel puţin 20 kg, bagajul admis la o persoană pe avion. Așadar, la această călătorie avem un avantaj în plus. Fiind vorba de 5 luni, îmbrăcămintea, încălţămintea, cosmeticele, medicamentele, la care se adaugă şi suvenirurile achiziţionate pe parcurs, bagajul va ajunge la 70-80 kg. Am luat cu noi cărţi şi hărţi pentru fiecare ţară în parte, ne-am documentat cu ceea ce este important şi interesant de văzut. De data aceasta, nu ne va fi foarte greu întrucât aproximativ 70% din traseu l-am mai vizitat cu alte ocazii. Vom căuta, însă, la acest voiaj să vizităm şi alte locuri din țări și ținuturi pe care nu le-am văzut în anii trecuţi. În cartea pe care o vom scrie, pentru o imagine mai completă, ne vom referi şi la acelea.
Un amănunt, de loc neglijabil pentru un turist care urmează să facă înconjurul lumii: în faza de pregătire, prin biroul de voiaj am trimis paşapoartele pentru vizele necesare din India, China, Iran; pentru celelalte ţări, nu a fost nevoie, întrucât suntem cetăţeni ai Uniunii Europene.
Ca să ne despărţim marinăreşte, în loc de La revedere – A hoi, dragi cititori!