Alina Ilinca Enache – Morile de timp
Vor dispărea în neguri, statuile mele
Și vor cădea stelare ploi, sublime,
Va mai rămâne un ochi sau poate o gură
Discret, să povestească despre mine.
Piatra neclintită va mai tăcea o clipă
Luptându-se cu ploaia, mușchii și cu vântul,
Oprind un timp uitarea să se-aștearnă
Și să-mi acopere pe veci, veșmântul.
Dar, semnul existenței, înțepenit în sol
Va fi mereu pedeapsa cuvintelor uitate,
Căci, mori de timp vor măcina de zor
Iubiri târzii și chipuri, duios amestecate.
ALINA ILINCA ENACHE, sculptor și poet. A absolvit Colegiul Național „Carol I” din Craiova în anul 1959. În 1965, obține licența la Facultatea de Arte Plastice din Timișoara; urmează, apoi, studii libere cu renumitul sculptor Gheorghe D. Anghel, în atelierul din cadrul Mânăstirii Pasărea de lângă București. Metafora daltei și ciocanului cu metafora cuvântului în vers se împletesc armonios la Alina Enache.. Prima expoziție personală – la Roșiori de Vede, în 1966, apoi la Alexandria, în 1969, la Pancevo, din Iugoslavia, în 1971, iar în 1974 la Bacău și București… Și așa, rând pe rând, la Galeria Simeza din capitală, la Clubul Diplomației Culturale, la numeroase bienale, expoziții de grup, saloane de artă din mari orașe în țară și peste hotare. La Ravenna, în Italia, în 1996, 1998 și 2003, a expus la edițiile din anii respectivi ai Bienalei Internaționale „Dantesca”. Marile realizări în plan artistic, ca și succesele înregistrate în țară și peste hotare o recomandă pentru titlul de sculptor profesionist și devine membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România.
În poezie, debutează în 1971, în revista „Familia”, din Oradea, fiind prezentată de Ștefan Augustin Doinaș. Continuă să colaboreze cu versuri și grafică la reviste de prestigiu: „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „Ateneu”, „Arta”, „Scrisul Românesc” ș.a. În 2006, publică volumul de versuri „LIRA DE PIATRĂ”, (Craiova, Editura Scrisul Românesc), cu o prefață de Ana Blandiana. „Poeziile Alinei Enache sunt poeziile unui spirit – scrie renumita poetă – și chiar ale unui trup, aș zice, simțindu-se bine printre elementele primordiale, simțindu-se el însuși între apă, aer, foc, pământ și timp, respirând în natură și singurătate. Modestă pentru că e înțeleaptă, firească pentru că e esențială, vie pentru că e muritoare, poezia Alinei Enache se așează alături de desenele și sculpturile ei, ca un alt fel de rod, al aceluiași sâmbure artistic crescut după regulile altui meșteșug al aceleași Arte, așa cum credeau chinezii vechi.” Adică – esența Artei e una singură, numai formele ei de manifestare sunt diferite.
Închei această succintă prezentare cu câteva fulgurații despre iubirea cea mare a Alinei Enache: sculptura. Artista este apreciată în țară și în lume atât prin operele sale încadrate în sculptura mică – lucrări ale artistei românce se află astăzi, la loc de cinste, în colecții de stat și particulare din Franța, Danemarca, în țări ale fostei Iugoslavii, în Belgia, Elveția, Olanda, SUA, Canada și România – dar, mai cu seamă, prin lucrările sale de artă monumentală realizate în taberele de creație de la Bacău, Măgura Buzăului, Babadag, Tulcea sau Donaris II Brăila. Timpul se va scurge impecabil, dar operele monumentale ale strălucitei maestre a daltei și ciocanului vor dăinui veacuri:
Monumentul lui Anton Pann și Monumentul Eroilor din 1945, ambele ridicate în orașul doljean Filiași, dar și cel din comuna mea natală, Corbu – Olt, Monumentul Eroilor, înălțat spre pomenirea veșnică a celor care au fost și nu mai sunt, căzuți ca bravi viteji pe câmpuri de luptă.. Ori de câte ori vizitez comuna de baștină mă opresc o clipă și în fața acestui Altar închinat celor care s-au jertfit pentru libertatea și independența Țării, un gând de recunoștință plecând și spre cea care a dăltuit, din talent și trudă, o operă unicat, simbol al dârzeniei, neînfricării și jertfei de sânge ale înaintașilor mei.