Alb-verzii se reunesc pe 8 iulie


• Niculescu va „suna” adunarea din Baza sportivă „Oltchim”

Conform calendarului de pregătire stabilit de antrenorul Claudiu Niculescu şi staff-ul tehnic al formaţiei Damila, fotbaliştii vor avea două săptămâni de repaus total, în perioada 7-23 iunie. După încheierea acestor două săptămâni, urmează un program de adaptare a organismului la efort pe care fiecare component al lotului va trebui să-l respecte, indiferent de locul în care se află. Astfel, între 24 iunie şi 5 iulie, fotbaliştii vor avea aproape în fiecare zi şedinţe de antrenament, care vor cuprinde elemente de mobilitate musculară şi articulară, capacitate aerobă, coordonare dinamică, streching, abdomene, jocuri complementare (basket, tenis cu piciorul, tenis de câmp) şi forţă. Intensitatea şi durata antrenamentelor vor creşte de la o zi la alta pentru adaptarea corespunzătoare la efort, înainte de antrenamentele şi cantonamentele din perioada verii. Totodată, jucătorii vor trebui să se menţină în limitele de greutate impuse de staff-ul tehnic. Conform unei informaţii apărută pe site-ul oficial al clubului din sudul judeţului nostru, reunirea lotului va avea loc luni, 8 iulie, începând cu ora 10.30, la Baza sportivă Oltchim.