ACUM: Trafic BLOCAT TOTAL la Seaca! Carburant pe șosea


Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vâlcea au anunțat că, la această oră (17.25), se intervine la Seaca (orașul Călimănești) după producerea unui accident rutier pe DN7. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu persoane rănite, dar sunt prezente scurgeri de carburant pe carosabil. Acestea provin de la un autotren, un autoturism lovind puternic rezervorul autovehiculului de mare tonaj. Traficul în zonă este complet blocat.
S-a anunțat intervenția SVSU Călimănești cu un Autovehicul de Stingere cu Apă și Spumă (ASAS).
Sursă foto: Arhivă

UP-DATE ora 17.45:
Reprezentanții IPJ Vâlcea au anunțat reluarea traficului rutier în zona Seaca!