Acesta este CALUL SALVAT DE POLIȚIȘTII vâlceni


Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Vâlcea acționează în permanență pentru salvarea animalelor aflate în stare de pericol sau în situații critice. Zilele trecute, ei au reușit salvarea unui armăsar din comuna Amărăști, neglijat de proprietar. La data de 7 iulie 2021, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în comuna Amărăști, există un cal lăsat frecvent nesupravegheat, situația reprezentând un un pericol atât pentru animal, cât și pentru participanții la trafic din zonă.

Ce au descoperit polițiștii?

„În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat că animalul nu este întreținut corespunzător. El se afla într-o stare proastă, rudele proprietarului și vecinii confirmând că animalul nu este îngrijit. A fost emis imediat un ordin de plasare a animalului în adăpostul «Măriuța», din județul Dolj, unde i se va acorda grija de care are nevoie”, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
Sursă foto: IPJ Vâlcea
Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al IPJ Vâlcea