Aceasta este dictatură!
• Colegiul Director al Partidului Democrat Liberal (cu o singură abţinere) a decis, în numele membrilor şi simpatizanţilor, ca aceştia să nu se mai prezinte la vot, ca şi când exercitarea unui drept constituţional se stabileşte într-un for politic
Printr-un Comunicat de presă, Institutul pentru Politici Publice, semnatar al scrisorii publice de protest a societăţii civile de la începutul lunii iulie 2012 cu privire la abuzurile actualei puteri privind fundamentele statului de drept, atrage atenţia Partidului Democrat Liberal (PDL) cu privire la consecinţele promovării temei fraudei în alegeri la nivelul încrederii populaţiei în procesul electoral.
Un partid democratic trebuie să folosească toate mecanismele democratice (sesizări privind cazuri concrete de încălcare a legii prin comiterea unei fraude electorale în timpul campaniei, în ziua de vot şi mai ales în noaptea numărării voturilor) pentru a dovedi o pretinsă fraudă. Acuzele anticipate de fraudă ale unui partid, fără prezenţa reprezentanţilor săi în secţiile de votare la numărarea voturilor/încheierea proceselor verbale, descurajează cetăţenii activi să mai creadă vreodată într-un proces electoral corect administrat în ţara noastră.
Cerem tuturor partidelor politice – se subliniază în comunicatul citat – să trateze cu seriozitate lista centralizatoare a rezultatelor alegerilor la nivelul secţiilor de votare, întocmită de specialiștii Institutului Naţional de Statistică detaşaţi la Biroul Electoral Central. De altfel, Institutul pentru Politici Publice (IPP) a solicitat public cu prilejul fiecărui scrutin să se investigheze sesizările privind nereguli/suspiciuni de fraudă urmând să se comunice populaţiei, cea care trebuie să aibă încredere că partide şi instituţii veghează pentru ca procesul electoral să fie întotdeauna corect, care au fost rezultatele şi ulterior deciziile. Niciun partid nu a mai fost interesat de rezultatele investigaţiilor, fapt care ar fi făcut dovada minimului respect faţă de votanţi, după ce procesul s-a încheiat, dar tema revine în actualitate funcţie de interese. Între timp electoratul şi-a pierdut constant încrederea în procesul electoral văzând că nicio instituţie nu este cu adevărat preocupată să asigure corectitudinea procesului în întregul său.
Dacă toate calculele politice ale PDL arată că actualul Preşedinte suspendat, pe care îl susţin, ar fi avantajat de neprezentarea electoratului, partidul are datoria să explice motivele pentru care promovează boicotarea referendumului prin neparticipare la vot dar nu să descurajeze votanţii să mai participe la referendum, duminică 29 iulie a.c. De altfel este surprinzător faptul că 89 de oameni reprezentând Colegiul Director al Partidului Democrat Liberal (cu o singură abţinere) au ales ca, în locul unui eventual îndemn public, să decidă ei, în numele membrilor şi simpatizanţilor, ca aceştia să nu se mai prezinte la vot, ca şi când conduita simpatizanţilor se stabileşte într-un for politic. Există riscul ca un grad de încredere şi aşa destul de scăzut faţă de alegeri şi partide în general să conducă la descreşterea şi mai accentuată a prezenţei la vot a electoratului, ceea ce, pe termen lung, reprezintă un pericol iminent ce subminează legitimitatea democraţiei reprezentative a cărei esenţă este tocmai votul populaţiei. Actualul Guvern are, din acest moment, obligaţia să organizeze referendumul de duminică 29 iulie a.c. în cele mai transparente condiţii şi să aplice impecabil toate condiţiile legale.