ABECEDAR: Egoism, altruism

Cuplul de noţiuni cu semnificaţie antitetică, altruism-egoism, se înscrie în jocul maniheist după care lumea a luat naștere dintr-o confruntare între bine și rău, dintre lumină și întuneric. Ca sursă etimologică ambele noţiuni provin din cuvinte latine, ego, eu și alter, altul la care se adaugă sufismele ism.

Egoismul este definit acţiunea unei persoane ale cărui acţiuni sunt îndreptate exclusiv pentru satisfacerea intereselor proprii. Egoiștii, folosesc excesiv cuvintele eu și noi. Egoismul presupune absenţa empatiei și nerespectarea celuilalt. Evoluţia societăţii umane a creat și posibilitatea unui egoism de grup și de comunitate. Faptul că a fost observat la copii a dus la acceptarea posibilităţii unei gene a egoismului, formată la începutul vieţii sociale și intrată în zestrea genetică a omului. Percepţia comună după care egoismul reprezintă o tendinţă naturală iar altruismul un efort conștient se bazează pe opoziţia fundamentală între natură și cultură, după care omul social s-a construit în lupta împotriva unei animalităţi primitive. Viziunea biologistă consideră că omul a putut să evolueze printr-un individualism feroce, dar nu poate să explice de ce există un comportament altruist la unele animale, mamiferele mai ales, dar și furnicile. În general noţiunea egoism are conotaţie negativă, dar unii filozofi n-au fost de acord, amintim dintre ei pe Max Stirmer (Fruntelată!) neohegelian din secolul XIX și Ayn Rand, americancă născută în Rusia, adeptă a curentului numit obiectivism. Pentru aceștia egoismul este o calitate necesară.

Egoismul se deosebește de individualism, noţiune atribuită celor ce au în vedere interesul individului, ca om și nu al persoanei. Individualismul are în vedere mai ales relaţiile cu instituţiile sociale și politice. Şi noţiunea de egocentrism este diferită de egoism. Egocentrismul reprezintă o tendinţă de a raporta totul la sine, acceptat ca centrul (buricul!) lumii. Egocentristul vede lumea numai din punctul său de vedere.

Noţiunea altruism este definită ca act voluntar prin care se dăruiește prietenie și avantaj unei persoane fără să se pretindă sau să se aștepte nicio recompensă. Altruistă este persoana care face un bine altuia în mod cu totul dezinteresat, fără niciun profit, nici imediat nici mai târziu. Există o tentaţie de a înlocui cuvântul altruism cu generozitate, o noţiune mai cuprinzătoare.

Rousseau a folosit termenul de bunătate naturală imanentă, dar biologiștii au pus la îndoială o astfel de moștenire. Cuvântul altruism a fost folosit pentru prima dată în Franţa în anul 1830 de către François Andrieux, dar a intrat în circulaţie după ce Auguste Comte l-a definit ca atașament și bunătate, cu notă de veneraţie, în lucrarea sa Catehism pozitivist, în anul 1854. N-a fost deloc întâmplător că filozoful a descris noţiunea de altruism în perioada zisă religioasă a pozitivismului, curent filozofic conceput de el, când făcea doliu pentru Clotilde de Vaux, marea sa iubire, decedată de tuberculoză în anul 1946. În aceste împrejurări a inventat și o altă noţiune, aceea de religie a umanităţii.

Tradiţia asociază altruismul cu mama într-o familie. Mama investește în copilul său dragoste cu intenţia ca și acesta să facă la fel, dar un copil care primește prea mult devine egoist, ceea ce duce la întrebarea dacă altruismul unuia poate să exacerbeze egoismul celuilalt.

Există numeroase interpretări ale altruismului. Utilitariștii au pus în discuţie dezinteresul deplin a altruiștilor invocând faptul că starea de satisfacţie și mulţumire a altruistului este o recompensă și un profit deloc neglijabil. Ei au fost, la rândul lor, contraziși prin argumentul că se face o confuzie între bucuria celui ce face bine și bucuria celui ce face rău. S-a apelat chiar la Imanuel Kant, care spunea că nu se mai poate identifica motivaţia după ce actul a fost efectuat. Charles Darwin a evocat o atitudine altruistă pentru grupul din care face parte individul, numit „altruismul clopotului”, arătând că selecţia naturală se bazează în primul rând pe egoism.

Biologistul Philippe Kurilschi propune termenul de altruitate, o componentă raţională a altruismului care este definită ca obligaţie de a fi altruist printr-o evaluare corectă noţiunii altruism în relaţia cu egoismul, altruism prin egoism (!). Noţiunea altruitate este aplicabilă mai ales în comerţ. S-a insistat chiar că nu totdeauna binele pe care îl face altruistul corespunde cu dorinţa beneficiarului.

Sunt și moraliști care nu acceptă o analogie între egoism-avariţie, și altruism-filantropie, considerând că este o judecată subiectivă si simplistă. Avarul neagresiv nu poate fi numit egoist, pentru că egoismul implică o notă de agresivitate. S-a descris și un egoism de grup sau comunitate, deosebit de egoismul individual, în care interesele grupului, colectivităţii primează faţă de alte grupuri, colectivităţi, mai ales în relaţiile sociale și politice. Pe de altă parte dacă solidaritatea unui colectiv este coercitivă nu poate fi numită altruism. iar filantropul poate fi un egoist, dacă prin gestul său caută să-și satisfacă orgoliul de om generos.

Teoria jocurilor, aplicată la sociologie, a arătat că avantajele altruismului sunt cu adevărat importante, dar și beneficiile egoismului sunt destul de mari. Sociologii au constatat că există un altruism ascuns care confirmă egoismul și au exemplificat prin alegerea partenerului, care trebuie să corespundă unor criterii, iar în biologie prin selecţionarea reproducătorilor. Altruismul nu este totdeauna un act de generozitate, el poate să aibă rădăcini materialiste, o investiţie de la care se așteaptă profit, sau emoţionale, plăcerea de a da, satisfacţia că ai dat, o mai bună estimare de sine. Jean Rostand, moralist, biologist și istoric al știinţelor, credea că altruismul este de multe ori un alibi, iar Jacques Attali, economist și bancher francez, consideră altruismul ca o formă inteligentă de egoism, dând ca exemplu societatea de consum, fundamentată pe altruism, care neutralizează legea competiţiei. Cei ce vând au nevoie de cumpărători, ceea ce presupune o repartizare adecvată a beneficiului către consumatori.

Selecţia naturală s-a fundamentat pe egoism, necesar conservării individului și reproducerii, dar cu timpul au apărut și aşa zisele gene de neuron în oglindă, care au permis individului să se poziţioneze în locul celuilalt, prezent în faţa lui. Postularea ideii de sine favorizează egoismul, iar ideea de interdependenţă face posibil altruismul. Percepţia comună după care egoismul reprezintă natura iar altruismul efortul conștient caracteristic primului, nu este confirmată de cercetări asupra unor animale, la care s-au descoperit comportamente altruiste.

Celebrul Profesor de chirurgie infantilă Bahram Elahi este de părere că în societatea actuală, bazată pe mercantilism, altruismul constituie un ideal către care omul trebuie să aspire.