ABECEDAR

Frica şi secretele ei

Frica este o stare afectivă resimţită în faţa unui pericol, ameninţări, în prezenţa unor animale periculoase şi a unor situaţii de incertitudine.

Sentimentul de frică, unul dintre cele mai vechi sentimente, prezent la toate organismele vii, este un mecanism de recunoaştere a unor situaţii care ameninţă viaţa. Specialiştii în comportamentul plantelor au confirmat reacţii ce pot fi asimilate ca frică în regnul vegetal. Cu riscul de a mi se atribui o interpretare exagerată, voi aminti ecoul, răspunsul pădurii la zgomotul produs de secure, strigăt-avertizare prin care se anunţă pericolul.

Frica este, fără îndoială, un mecanism de apărare, confirmat la om prin mobilizarea sistemului hormonal, în special a sistemului adrenergic, manifestat prin semne specifice, stupoare, ţipăt, accelerarea bătăilor inimii si a ritmului respirator, ochi larg deschişi, paloare, paralizii temporare, sudori reci, relaxarea sfincterelor şi altele. La animale s-a constatat şi apariţia unor secreţii cutanate, cu miros repulsiv care îndepărtează sau întărâtă prădătoarele.

Sediul neurologic al sentimentului de frică se află în nucleii amigdalieni din lobii temporali, dar răspunsul la frică este diminuat prin intervenţia unei formaţiuni din lobul frontal, care frânează activitatea formaţiunilor amigdaliene şi păstrează în memoria ei informaţia primită, pentru o reacţie ulterioară, mai puţin intensă.

Aceste mecanisme, adap­tate unor reacţii individuale, explica manifestările diferite de la om la om ale fricii, între prudenţă şi neîncredere până la fobie, paranoia, teroare şi coşmar.

Fobia este o formă bolnăvicioasă de frică, o stare de nelinişte obsedantă, nejustificată de o motivaţie precisă, o aversiune nerezonabilă faţă de ceva. S-au descris numeroase forme de fobie : claustrofobia, agorafobia, hidrofobia, fotofobia, nosofobia, zoofobia, lista este foarte lungă, dar ne vom opri la una din formele care afectează relaţiile omului cu restul comunităţii, fobia socială. Destul de frecventă, întâlnita la 7-12 % dintre oameni, fobia socială se manifestă printr-o sare de nelinişte, până la groază, resimţită în anumite situaţii sociale. Fobia socială se prezintă sub diferite forme : tremur necontrolat, incapacitate de dialog, lipsă de aer, ameţeală, stare de nelinişte necontrolată. Persoana cu fobie socială observă toate aspectele neplăcute din anturajul său şi le interpretează în defavoarea sa, sunt îngrozite de ridicol, de posibilitatea de a se face râs sau că vor face o impresie proastă. Fobia socială poate deveni atât de intensă încât produce suferinţă şi handicap social.

O formă specială de manifestare a afectivităţii este anxietatea care este o stare psihică percepută ca ameninţare incontrolabilă şi inevitabilă şi nu trebuie să fie confundată cu frica. O persoană anxioasă trăieşte într-o nelinişte permanentă, nejustificată, ce poate să aibă consecinţe asupra activităţii şi vieţii în familie şi societate. Anxietatea se poate manifesta ca o stare de îngrijorare permanentă, ca fobie socială sau alte forme de fobie, ca tulburare obsesiv-convulsivă sau ca turburare de panică. Un sfert din populaţie suferă cel puţin odată în viaţă de anxietate severă şi alt sfert de anxietate mai puţin severă. Această frecvenţă justifică, probabil, acceptarea angoasei, o formă de anxietate, ca principiu de întemeiere a existenţialismului.

Vorbind despre secretele fricii, cu numeroasele ei forme de manifestare, nu putem să trecem peste importanţa ei în modul de organizare politică a societăţii. Deţinătorii puterii au folosit întotdeauna sentimentul de frică pentru a-şi impune politica lor, după ce prin forţă, persuasiune, sau minciună, au devenit stăpânii unei colectivităţi. Modalităţile de exercitare a puterii s-au perfecţionat, la ora actuală politica este gestionată de entităţi oculte, inaccesibile, pe care bietul om nu le poate înfrunta şi de care se teme aşa cu se teme de Creator.

În sfârşit mai este şi frica de moarte, rezolvată pentru credincioşi prin făgăduinţa unei vieţi de apoi. Ateilor le rămâne filozofia lui Epicur : „pentru omul viu moartea nu există, şi pentru moarte nu mai există omul viu”.