A venit vremea femeilor, spune, bărbătește, Elena Udrea
Vremea femeilor e din antichitate, madam!. Din Imperiul Roman. Și chiar din peșteri, când bărbatul, plecat la vânătoarea de dinozauri nu se mai întorcea, mâncat fiind de lighioanele mezozoice, iar femeia devenea șef de trib, păzitoare de vatră și, la nevoie, vânător.
Vremea femeilor e dintotdeauna. A fost și până acum. În mare parte din guvernarea bărbatului Băsescu, femeia Udrea lopăta banii. A fost ea o vasală? Să fim serioși. Udrea, femeia, a dereticat cu parfumul fustelor ei, odăile Cotrocenilor, unde a fost sfetnic, șef de cancelarie (un fel de loc în care președintele dormea pe el), diriguitor de bani în clădirea Victoriei, unde unul mic și, onomastic numit Boc, se prefăcea premier.
Cum a venit vremea femeilor? Trăim vremea femeilor, ceea ce pentru mine este semnul suprem al biruinței. Ce m-aș face, Doamne, fără femeie, într-o lume păroasă, de bărbați care sforăie și le put picioarele? Salut alinarea adusă de femeie, alăptarea cu surâs a vieții sociale, țâța ei pusă peste copiii nației. Necazul, în cazul Udrea, că de aici au apărut cazurile și necazurile în dragoste, e că ea s-a cam scopit de calitățile feminității. Doamna Udrea – nu săriți, așa se cuvine să ne adresăm!- doamna, ziceam, s-a autodespovărat de calitatea feminității. Nu suport bărbații. Doamna Udrea începe să semene a bărbat, pare împovărată de gogonele sub fustă, e rigidă ca o reptilă pândind mereu prada. Acum, când m-am tras și eu de la treburi, lângă laptop, să scriu un poem despre fluturii toamnei și pătlăgele, și mi-am turnat chiar și un pahar de Merlot, m-a apucat de sfârcul urechii din televizorul pe care l-am uitat deschis, doamna Udrea. Și dă-i și sfâșie auzul meu. Lasă-mi, cucoană, urechea în pace, am vrut să zic, dar n-am mai apucat fiindcă auzul mi-a fost astupat cu dopul acesta de ceară politică: a venit vremea femeilor. Perfect! De acord. Trăiesc, fericit, în epoca femeilor. Domnul politician Udrea nu-mi inspiră însă niciun frison și nicio candoare. Nu face parte, pentru mine, din ”vremea femeilor”, vreme eternă, plină de candori și ispite, nemuritoare.
n Lucian AVRAMESCU