Primarul Fârtat a organizat ceremonial lângă statuia lui Brâncoveanu
În urmă cu ceva vreme, edilul din Horezu a organizat un ceremonial militar-religios cu prilejul dezvelirii statuii domnitorului Constantin Brâncoveanu, amplasată lângă liceul cu acelaşi nume din localitate. Vara aceasta, pe 15 august, se împlinesc exact 300 de ani de când a fost ucis la Istanbul împreună cu cei patru fii ai săi. La eveniment, au luat parte, printre alţii, Aurora Gherghina – subprefectul de Vâlcea, deputatul Cristian Buican, senatorul Daniel Remus Niţu, dar şi reprezentanţi ai Arhiepiscopiei Râmnicului. „Această statuie a fost realizată în anul 1998 de către sculptorul Rodion Gheorghiţă, dar a fost aruncată, în mod inexplicabil, într-un depozit. Am considerat că este un semn de respect faţă de Constantin Brâncoveanu, una dintre cele mai mari valori culturale ale poporului nostru, să-i amplasăm statuia în centrul oraşului Horezu”, a precizat liberalul Ilie Fârtat.