FĂRĂ RĂBDARE, DESPRE TUTUN
Sala Teatrului „Anton Pann” a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute o manifestare științifică dedicată problemelor tot mai acute privind terapia farmacologică în combaterea sevrajului nicotinic. Conferința, inițiată și organizată de către personalul medical al Spitalului de Pneumoftiziologie „CONSTANTIN ANASTASATU” Mihăesti, a reunit la Râmnicu Vâlcea numeroase personalități din lumea științei medicale implicate vocațional și profesional în patologia tabagismului, a celul mai viclean flagel care bântuie lumea de câteva secole și care a devenit cel mai tentacular risc în secerarea de vieți omenești. Este suficient, în cazul României, să se amintească faptul că, dacă în 2008 țara noastră se afla pe locul 4 între statele membre ale UE la consumul de tutun pe cap de locuitor, în prezent se apropie vertiginos de primul loc pe continentul european.
O ofensivă alarmantă a fumatului se înregistrează atât în rândurile femeilor, cât mai ales ale tineretului cu vârsta cuprinsă între 14 – 19 ani, generația tânără reprezentând 54,8 % din totalul fumătorilor.
Prezent la această conferință, președintele Consiliului Județean Vâlcea, dr.ing. ION CÎLEA, a emis un punct de vedere acceptat și apreciat de participanți. „Cred că terapia farmacologică – a opinat președintele Ion Cîlea – ar trebui mai puternic susținută și de acțiuni educative, cu deosebire în rândurile tineretului școlar încă neviciat, precum și printr-o mai activă consiliere a fumătorilor. Cum medicația pentru eliminarea sevrajului nicotinic și a dependenței n-a reușit până la această dată să facă miracole, ea ar trebui să fie talonată de factorii educaționali cu care să poată fi convinși consumatorii dependenți de tutun că singura alternativă de apărare a propriei lor vieți este numai sau în primul rând renunțarea voită și conștientă la fumat”.