UN „FABER” AL CULTURII VÂLCENE ŞI NAŢIONALE: IOAN ST. LAZĂR
Există în România un om care trăieşte întru cultură şi pentru cultură, dar şi pentru componenta de bază a acesteia – învăţământul (preuniversitar şi universitar deopotrivă). Perseverent fără ostentaţie şi organizator de excepţie, el pare hărăzit (sau – poate, cine ştie? – „programat” de un destin inexorabil!) să-şi cheltuiască energiile, timpul şi cunoştinţele pentru a aşeza zilnic câte o o cărămidă la edificiul spiritualităţii noastre. În centrul păienjenişului propriu de drumuri şi iniţiative, construit de el – cu migală, tenacitate şi răbdare de benedictin – pe parcursul a peste patru decenii – se află mica sa Romă pe care o slujeşte cu har şi credinţă impresionante, cultura spirituală în general şi cea a românilor, în special, prin reprezentanţii de vârf ai acesteia: Antim Ivireanul, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuşi, Vasile Posteucă, Vasile Avram, Nicolae Steinhardt, Bartolomeu Anania, Gheorghe Popescu-Vâlcea, Ilie Boca etc. Cele trei locuri de pe podiumul preocupărilor sale decenale, sunt – toate – de rangul întâi, doar alternanţa lor le deosebeşte: creaţia populară, cultura noastră veche şi premodernă, precum şi literatura contemporană (în sensul foarte larg al cuvântului, şi în cel propriu), cu corolarul acesteia, publicistica/presa literară
Paradox al istoriei (cultural-literare, în primul rând) şi totodată – întâmplare fericită şi salutară pentru oraşul de la poalele Dealului Capela, unul dintre slujitorii cei mai avizaţi şi mai fervenţi ai spaţiului vâlcean, îndrăgostit pentru totdeauna de reşedinţa judeţului, nu este râmnicean! Personajul din portretul de mai sus (l-aţi recunoscut, desigur, pe cărturarul – filolog de formaţie – IOAN St. LAZĂR, n. la 1 noiembrie 1943 în oraşul Giurgiu) a fost “adoptat” de vâlceni acum 45 de ani (1968), în urma recomandării unui foarte bun cunoscător al său – nimeni altul decât Gheorghe Deaconu, fostul coleg de facultate (şi de . . . proiecte culturale!), acesta din urmă fiind, de asemenea, nevâlcean (n. în satul Piatra din Ciofrângenii Argeşului). I-a fost dat culturii vâlcene, îndeosebi celei populare, dar nu numai, să aibă parte astfel, de unul dintre tandemurile culturale de excepţie, benefic nu numai pentru Râmnic şi Vâlcea, ci pentru întreaga ţară.
Angajat prin transfer ca instructor metodist la Centrul de Creaţie Vâlcea, cărturarul purtând numele şi calităţile acelui personaj biblic credincios şi îndelung răbdător, Ioan St. Lazăr l-a secondat cu mare eficienţă pe directorul de atunci al instituţiei (Gh. Deaconu), iniţiind sau/şi desfăşurând o serie de proiecte culturale, atât în domeniul culturii populare, cât şi al celei scrise, din care enumerăm doar câteva: ”Cântecele Oltului”, “Hora Costumelor”, “Învârtita Dorului”, “Cocoşul de Hurez”, Asociaţia Folcloriştilor şi Etnografilor Vâlceni, Cercul Poeţilor Populari “Gheorghe Bobei”, Cercul literar “Casa de sub pădure” (împreună cu marele scriitor Dragoş Vrânceanu, originar din Băbenii Vâlcii). De asemenea, Domniei Sale i se datorează, în bună parte, înfiinţarea unei serii întregi de societăţi, asociaţii şi alte structuri organizatorice culturale, literare şi artistice, care au avut (şi unele au în continuare) un rol esenţial în dezvoltarea şi promovarea culturii Vâlcii (şi nu numai!), printre care: Societatea Literară “Anton Pann”, Fundaţia Culturală “Dascălul Vâlcean”, Asociaţia Artiştilor Plastici Amatori, Asociaţia Fotografilor Artişti din Vâlcea, Societatea Culturală „Anton Pann”, Forumul Cultural al Râmnicului, Fundaţia Culturală “Sfântul Antim Ivireanul”, Zilele Editurilor Vâlcene şi altele. A iniţiat şi organizat deschiderea Scuarului “Bartolomeu Anania” (în Râmnicu-Vâlcea), s-a implicat esenţial în denumirea a zeci de străzi din Râmnic, a contribuit la proiectul “Aleea Personalităţilor din Vâlcea”, a iniţiat şi organizat anual manifestări de nivel naţional, precum Zilele Sfântului Ierarh “Antim Ivireanul” (aflat la a XV-a ediţie, în septembrie a acestui an), Memorialul “Bartolomeu Anania” şi multe, multe altele, pentru a căror evidenţiere şi descriere exhaustivă ar fi necesară o carte întreagă (la care, deja, se lucrează!).
În calitate de director al Bibliotecii Judeţene Vâlcea, timp de 8 ani (1975-1983), a promovat această instituţie la nivel naţional, prin iniţierea a numeroase acţiuni culturale care şi-au dovedit valabilitatea până în zilele noastre: „Eminesciana”, „Memoria Râmnicului”, „Legături istorice între judeţele Vâlcea şi Sibiu” (acţiune realizată în comun şi în deplină reciprocitate cu vestita Biblioteca ASTRA din Sibiu), precum şi simpozionul interjudeţean “Oltul în conştiinţa românească”, prin care se realizează, pe anumite teme, adevărate bănci de date de natură bibliografică despre aceste judeţe, la nivel naţional.
Timp de mai mulţi ani, activitatea sa didactică de excelenţă ca profesor în învăţământul preuniversitar (la Liceul “Mircea cel Bătrâ”) şi apoi ca lector şi conferenţiar la filialele din Râmnicu-Vâlcea ale universităţilor “Spiru Haret” şi Piteşti, a avut ca nobil rezultat imediat creşterea calităţii învăţământului râmnicean, iar în perspectivă apropiată – formarea unor alţi înzestraţi slujitori ai catedrei, cercetători şi scriitori; în prezent, mulţi dintre aceştia profesează sau desfăşoară activităţi creative şi de cercetare în municipiu, în ţară şi peste hotare.
Prin cărţile de autor şi studiile publicate, ca specialist (cu doctorat la bază) în etnologie şi folclor (Călătorie de recunoaştere. Studii de etnologie, folclor şi artă populară – 2003, Mitologie şi literatură comparată. Fragmentarium – 2005, Teoria literaturii. Recurenţa creatoare – 2005, Recurenţa în procesul creaţiei populare. O introducere în gramatica toposurilor folclorice – 2009), prin volumele de eseuri, critică, teorie şi istorie literară (Sfântul Antim Ivireanul – vistierie de daruri. Omul, umanistul, artistul, sfântul – 2000, Sfântul Antim Ivireanul – orator creştin – 2005, Dioptricon. Contribuţii de teorie, istorie şi critică literară – 2009), versuri (Premiul pentru Poezie, acordat în 1996 de către Direcţia pentru Cultură Vâlcea, pentru placheta de versuri Măiastra), Ioan St. Lazăr a contribuit, efectiv, la dezvoltarea şi afirmarea literaturii vâlcene în context naţional; avem, aici, în vedere şi contribuţiile sale publicistice la reviste cultural-literare consacrate, printre care: „Argeş” (Piteşti), „Ateneu” (Bacău), „Caietele ASER” (Bucureşti; Oradea), „Cerc” (Facultatea de Litere a Universităţii Bucureşti), „Dacia literară” (Iaşi), „Portal Măiastra” (Târgu-Jiu; membru în Colegiul de redacţie) „Ramuri” (Craiova), „Renaşterea” (Cluj), „Studii şi comunicări” (Sibiu), „Studii şi comunicări de etnologie”, „Tabor”, „Tribuna” (Cluj) etc.
După iniţiativa regretatului profesor univ. dr. Dan Horia Mazilu (ulterior, academician şi cetăţean de onoare al Râmnicului), a preluat organizarea Centrului de Studii Medievale şi Premoderne « Antim Ivireanul », iniţiind sesiunile anuale de comunicări ale acestuia, pe care le include în revista „Lumina lumii”, tipărind până acum două antologii de studii Antimiana, dedicate ocrotitorului spiritual al Râmnicului.
A alcătuit şi îngrijit (singur sau în colaborare) numeroase culegeri şi volume de creaţie literară originală, precum şi documentare monografice şi culegeri cu caracter omagial, referitoare la personalităţi şi evenimente importante ale culturii şi literaturii râmnicene, vâlcene şi naţionale: Şcoala Mihai Pop, vol. I (1997) şi vol. II (2007); Marian Creangă, Imnele cărţii (1998); Sfântul Antim Ivireanul – ocrotitor spiritual (1999), Bartolomeu Valeriu Anania, Du-te, vreme, vino, vreme (2001), Antimiana – I (2004), Episcopia Râmnicului. 500 de ani de la înfiinţare (1503-2003), editat împreună cu Centrul de Studii Medievale «Antim Ivireanul» (2005); Sfântul Antim Ivireanul – orator creştin (2005), Casa de sub pădure II. In memoriam Dragoş Vrânceanu (1907-2007) (2007), Antimiana II (2012), Un om pentru eternitate – Bartolomeu Valeriu Anania (2012) etc. În plan editorial, a contribuit (ca iniţiator/ întemeietor, director, secretar de redacţie, redactor şef sau redactor) la înfiinţarea a numeroase publicaţii, dintre care amintim: “Vâlcea literară”, “Izvoraşul”, “Almarom”, “Lumina lumii” (aflată la nr. 22), “Dascălul vâlcean”, “Povestea vorbei”, “Forum-V” şi altele.
Ioan St. Lazăr este unul dintre “fabricanţii” de cultură cei mai importanţi ai Vâlcii şi ai Râmnicului; afirmăm – fără teama de exagerare – că, într-un fel sau altul, spiritualitatea vâlceană şi renumele cultural al Vâlcii şi al Râmnicului din ultimii 45 de ani, îi datorează o parte însemnată din strălucire.
Laborios, competent, perfecţionist, riguros şi discret, Ioan St. Lazăr nu a cerut niciodată nimic pentru sine, ci totul – pentru comunitate. Recenta acordare a titlului de Cetăţean de onoare al Râmnicului, cu unanimitate de voturi, atât din partea membrilor Consiliului local, cât şi a proponenţilor forumişti, a fost o răsplată meritată “cu asupra de măsură”, dovedind reciprocitatea sentimentelor de dragoste şi preţuire ale râmnicenilor, pentru acest cărturar român de excepţie.
LA MULŢI ANI, MAITRE! şi multă sănătate, pentru ca Râmnicul şi Ţara să beneficieze în continuare de darurile pe care Mama şi Natura-Dumnezeu ţi le-au dăruit.