Bilanţul ITM Vâlcea: amenzi de 3.235.000 lei


nicolaescu_ionÎn anul 2011, activitatea instituţiei a urmărit şi verificat modul de respectare a legislaţiei în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, asigurarea condiţiilor de muncă şi îmbunătăţirea acestora la locurile de muncă unde îşi desfăşoară activitatea lucrători, precum şi verificarea modului de ţinere a evidenţei muncii prestate de angajaţi la angajatori, prin gestionarea registrului general de evidenţă a salariaţilor pe suport electronic.

„În anul 2011, legislaţia în domeniul muncii a fost modificată şi completată astfel: s-a modificat Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii, iar prin această modificare a fost flexibilizată angajarea forţei de muncă, au fost mărite sancţiunile, ceea ce a condus la diminuarea în timp a celor care folosesc munca la negru. Aceste modificări au avut ca efect creşterea numărului de contracte individuale de munca. Astfel că, în luna august 2011, au fost înregistrate 93.800 de contracte individuale de muncă active – numă­rul cel mai mare de contracte individuale de muncă înre­gistrate de când se ţine evidenţa acestora; a fost emisă Legea nr. 62/2011 – legea dialogului social, care a schim­bat modul care priveşte: negocierile privind înche­ie­rea contractelor colective de muncă, modul de desfă­şu­rare a dialogului social dintre patronat, sindicate şi guvern, modul de organizare, reprezentare şi funcţionare a organizaţiilor patronale şi sindicale, modul de funcţionare al Comitetului Economic şi Social, precum si modalităţile de soluţionare a conflictelor sociale”, se arată într-un bilanţ oficial.

Legea 62/2011, este o lege cadru, iar in perioada următoare vor fi emise mai multe hotărâri de guvern, care sa asigure aplicarea acestei legi. În acest sens, a apărut, în luna decembrie, HG nr. 1260/2011, care stabileşte sectoarele de activitate pentru care se negociază contractele colective de muncă.

Tot în anul 2011, odată cu predarea carnetelor de mun­­că la posesorii acestora, s-a modificat Registrul Ge­ne­ral de Evidenţă al Salariaţilor pe suport electronic, con­form H.G. nr. 500/2011 care a dispus introducerea în re­gis­tru a tuturor datelor ce se consemnau în carnetele de muncă.

„În anul 2011, ITM Vâlcea a avut o activitate foarte bună, reprezentată prin calitatea actelor de control, creşterea exigenţei inspectorilor de muncă şi realizarea unei mai bune colaborări cu angajatorii şi angajaţii, precum şi a cetăţenilor.

În anul 2011, au fost efectuate un număr de 4049 con­troale la angajatori, au fost aplicare 6497 sancţiuni din care 604 amenzi contravenţionale, având o valoare apli­cata de 4.925.800 lei. Din analiza sancţiunilor contra­ven­ţio­nale se constată că toate controalele noastre au avut un ca­racter preventiv aplicând un număr foarte mare de aver­tismente – 3445, reprezentând 85% din sancţiunile apli­cate. Au fost identificate un număr de 715 peroane care lucrau fără încheierea în formă scrisă a contractului indi­vidual de muncă – muncă la negru, aplicându-se amenzi con­travenţionale în valoare de 3.235.000 lei şi au fost trans­mise la Parchetul de pe lângă Judecătorii solicitări prin care s-a cerut începerea urmăririi penale pentru 8(opt) an­gajatori care au primit la lucru un număr mai mare de 5 per­soane, fără a încheia în formă scrisă contracte indi­vi­duale de muncă. Angajatori pentru care s-a cerut înce­pe­rea urmăriri penale pentru folosirea la muncă a mai mult de 5 (cinci) persoane au folosit un număr de 101 persoane”.

De asemenea a fost înaintată la Parchet o solicitare pentru începerea urmăririi penale pentru un angajator care a refuzat în mod repetat accesul inspectorilor de muncă în spaţiile unităţii şi nu a pus la dispoziţie documentele solicitate.

Anul trecut, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea au fost înregistrate 6 ( şase) accidente de muncă mortale, 2 accidente cu invaliditate şi 61 de accidente cu incapa­citate temporară de muncă, fiind consemnate, de asemenea, 772 de sesizări care au fost soluţionate în termenul prevăzut de reglementările legale in vigoare.