Ceasul rău
39 de şoferi au devenit pietoni
• mopedele, a doua cauză a accidentelor înregistrate
• 21 de mopedişti amendaţi
La finele săptămânii trecute, poliţiştii rutieri au desfăşurat, în trafic, acţiuni de prevenire şi de combatere a evenimentelor rutiere, punând accent pe principalele cauze generatoare de accidente rutiere. Au fost constatate, la nivel de judeţ, 496 de contravenţii, în valoare de 76.563 lei, au fost suspendate 39 de permise de conducere şi au fost retrase 21 de certificate de înmatriculare. Din totalul sancţiunilor, 252 au fost aplicate şoferilor pentru depăşirea regimului legal de viteză. Deoarece accidentele produse de mopedişti au crescut în această perioadă, abaterile săvârşite constituie a doua cauză de producere a accidentelor la nivelul judeţului Vâlcea. Au fost sancţionaţi 21 de conducători de mopede.
Pieton accidentat, în stare de comă
Vineri seara, pe strada Tudor Vladimirescu din Drăgăşani s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a unei persoane. În timp ce conducea un autoturism marca Renault Koleus dinspre Râmnic spre Slatina, un cetăţean de 42 de ani din Drăgăşani, la intersecţia cu strada profesor Nicoliţă Sanda, a acroşat-o cu partea faţă stângă a maşinii pe o femeie care se angajase în traversarea străzii. În urma impactului, victima a fost proiectată pe banda de contrasens a străzii, în stare de inconştienţă, fiind preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Municipal Drăgăşani, de unde a fost transferată, de urgenţă, la Spitalul nr. 9 din Bucureşti, în stare comatoasă. Şoferul nu consumase alcool. Cercetările continuă.
A înscenat o tâlhărie pentru a vinde bunurile
Data de 13 mai a fost una cu ghinion pentru un elev de 17 ani, din comuna Dănicei, care, pentru a face rost de bani, a amanetat un lănţişor de aur, de 10 g şi a înscenat o tâlhărie pentru a se justifica în faţa părinţilor. Acesta a precizat că a fost agresat fizic cu pumnii şi un obiect tăietor de către trei indivizi de etnie rromă, ocazie cu care i-au sustras două telefoane mobile şi un lănţişor de aur. Cercetările au dus la concluzia că fapta nu există, iar cele două telefoane au fost depistate în geaca tânărului şi la locuinţa acestuia, iar lănţişorul a fost găsit la un amanet, depus pe alt nume. Poliţiştii au decis sancţionarea tânărului pentru alarmarea organelor de poliţie inutil.
Poveşti de adormit… părinţii
Stimaţi părinţi … feriţi-vă copilul de infracţionalitate!Tinerii interpretează adeseori greşit faptele pedepsibile penal. Pentru ei se şterg uşor graniţele dintre faptele pedepsibile şi simplele lovituri, dacă acestea nu le-au fost explicate corect din timp şi nu li s-a vorbit clar atât despre urmările acestor fapte asupra lor şi a părinţilor.
În primul rând sunteţi dumneavoastră (ca mamă sau tată, mătuşă sau bunic) traşi la răspundere. Atenţie la ce vă spun copiii dumneavoastră, pentru că de multe ori ni se întâmplă să avem încredere în ei şi să nu verificăm dacă cele relatate sunt reale. Există în societatea noastră tradiţia ideii „copilul meu nu poate face aşa ceva”.
Mulţi tineri pot fi ţinuţi departe de “cariera de infractor” dacă părinţii şi alte persoane care se ocupă de educarea copilului ştiu despre ce este vorba şi acţionează rapid şi eficient pentru a-l opri să alunece pe o pantă greşită.
În acest sens, vă recomandăm câteva sfaturi utile, care sperăm că vă vor ajuta să vă feriţi copiii de infracţionalitate: vorbiţi cu copilul dumneavoastră despre cine îi sunt prietenii şi cunoştinţele, fiţi atenţi de câţi bani dispune copilul dumneavoastră, testaţi felul cum cheltuie banii de buzunar sau economiile, iar în caz că aveţi îndoieli, staţi de vorbă cu el; urmăriţi comportamentul copilului dumneavoastră, observând dacă se afişează sau are alte lucruri pe care dvs. nu i le-aţi cumpărat; explicaţi-le ce urmări poate avea distrugerea diferitelor lucruri sau bunuri; gândiţi-vă dacă pot face diferenţa între lucrurile bune şi rele; explicaţi clar copiilor şi adolescenţilor că minciunile, indiferent cât de nesemnificative sunt, nu reprezintă probe de curaj, ci fapte culpabile; explicaţi copiilor şi adolescenţilor ce fel de pedepse pot primi ca urmare a comiterii acestor fapte (de ex. percheziţionarea locuinţei, interogarea, măsuri de internare într-un centru de minori).