348 de copii din Vâlcea vor primi vouchere de câte 300 de lei de la DJST


Ministerul Tineretului și Sportului, prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea, a acordat un ajutor financiar sub formă de vouchere pentru copiii din județul nostru. Programul s-a adresat copiilor născuți în perioada 1 ianuarie 2005 – 31 decembrie 2014, care s-au legitimat pentru prima dată la un club sportiv deținător al certificatului de identitate sportivă emis de către Ministerul Tineretului și Sportului.
„În urma informării structurilor sportive despre această oportunitate, s-au legitimat un număr de 348 de sportivi, de la atletism, fotbal, karate, șah și handbal de la 11 cluburi de pe raza județului Vâlcea. Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, copiii beneficiază de un voucher cu o valoare nominală de 300 de lei, cu care pot achiziționa echipament sportiv de la magazinele de profil. Lista cu magazinele partenere se gaseste pe site-ul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea”, a declarat Bogdan Marinescu, directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al DJST Vâlcea