22 de zidari pentru Râmnic


Din luna septembrie 2011 şi până luna aceasta, au urmat cursuri de calificare profesională, în Râmnic, 25 de persoane. 22 dintre acestea s-au calificat în ocupaţii precum zidar, ipsosar, tapetar, vopsitor. Finaliştii au intrat în posesia certificatelor de atestare profesională. Toţi absolvenţii acestui curs vor beneficia, în continuare, în mod gratuit, de servicii de informare şi consiliere profesională, mediere, participare la bursa prevăzută a se organiza în cadrul proiectului în vederea creşterii şanselor de ocupare a forţei de muncă.