Anunturi Distribuție Oltenia
Archives for septembrie 2021

Actualitate
CET-ul OPREȘTE APA CALDĂ pentru patru zile
Conducerea CET Govora a anunțat că, începând cu data de 27 septembrie 2021, se vor desfășura mai multe activități, care nu prea sunt pe placul râmnicenilor beneficiari de încălzire termică în sistem centralizat. Este vorba despre umplerea rețelelor de distribuție agent termic pentru încălzire, probe de presiune și reparații necesare la rețelele de termoficare, dar…
Continuare about CET-ul OPREȘTE APA CALDĂ pentru patru zile
Comunicate
ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI, marcate la Biblioteca județeană
Vineri, 17 septembrie 2021, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea va fi gazda unui triplu eveniment organizat cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului (Z.E.P.). Acestea se vor desfășura cu începere de la orele 10.00, 12.00 și 14.00 și vor presupune desfășurarea de activități specifice temei din acest an a Zilelor Europene ale Patrimoniului –…
Continuare about ZILELE EUROPENE ALE PATRIMONIULUI, marcate la Biblioteca județeană
Actualitate
1 octombrie 2021 – termenul limită privind depunerea declarației privind beneficiarii reali
Oficiul Național al Registrului Comerțului reamintește că, la data de 1 octombrie 2021, se împlinește termenul de depunere a declarației anuale privind beneficiarii reali ai persoanelor juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, prevăzut la art. 56 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi…
Continuare about 1 octombrie 2021 – termenul limită privind depunerea declarației privind beneficiarii reali
Ceasul rau
VÂLCEA A ATINS UN PRAG ALARMANT al deceselor provocate de infecțiile cu Coronavirus!
Marți, 14 septembrie 2021, la orele după-amiezii, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Vâlcea ne-au transmis cele mai alarmante date cu privire la evoluția pandemiei în județul nostru din ultimele patru luni! În decurs de câteva zile, în Vâlcea au decedat trei persoane infectate cu Coronavirus, iar numărul zilnic al persoanelor infectate s-a dublat în mai…
Continuare about VÂLCEA A ATINS UN PRAG ALARMANT al deceselor provocate de infecțiile cu Coronavirus!
Comunicate
Elevii din Bujoreni au fost primiți în «casă nouă» la școala din Gura Văii
Pe 13 septembrie 2021, a sunat clopoţelul pentru prima dată în anul şcolar 2021/2022 și pentru elevii din comuna Bujoreni. Micuţii încărcaţi de emoţie şi entuziasm au fost primiţi în clase în cele mai bune condiţii, conducerea Primăriei Comunei Bujoreni preocupându-se în permanenţă să igienizeze, să modernizeze şi să doteze cele patru unităţi de învăţământ…
Continuare about Elevii din Bujoreni au fost primiți în «casă nouă» la școala din Gura Văii
Impact
CONSULTAȚII OFTALMOLOGICE gratuite, în Câineni
Miercuri, 15 septembrie 2021, în localitatea păstorită de edilul Ion Nicolae, sunt programate consultații oftalmologice gratuite. În intervalul orar 09.30 – 17.00, în satul Câinenii Mici va fi prezentă o echipă de ingineri optometriști. Aceștia vor oferi, gratuit, consultații oftalmologice, la domiciliu, prin intermediul unui laborator mobil. În principiu, va fi organizat un punct fix…
Continuare about CONSULTAȚII OFTALMOLOGICE gratuite, în CâineniActualitate
Clădirea Complexului de servicii comunitare din Râmnicu Vâlcea a fost reabilitată termic
Reprezentanții Consiliului Județean Vâlcea ne-au anunțat, marți, 14 septembrie 2021, că lucrările din cadrul Proiectului „Creșterea eficienței energetice a clădirii Complexului de servicii comunitare – Râmnicu Vâlcea” au ajuns la final. Acest proiect a fost finanțat în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 și implementat de Consiliul Județean Vâlcea. Inaugurarea oficială a acestui…
Continuare about Clădirea Complexului de servicii comunitare din Râmnicu Vâlcea a fost reabilitată termic
Actualitate
SE OPREȘTE APA POTABILĂ în Mihăești și Băbeni
Ca urmare a înștiințării SC CHIMCOMPLEX SA Borzești, Sucursala Râmnicu Vâlcea (prin care se comunică întreruperea apei potabile pe magistrala Oltchim – firul A + B, pentru executarea lucrărilor de revizie la instalația electrică a Stației de tratare Bistrița), angajații Apavil SA ne-au anunțat că, în data de 15 septembrie 2021, între orele 09.00 –…
Continuare about SE OPREȘTE APA POTABILĂ în Mihăești și Băbeni
Comunicate
Controale amănunțite: s-a găsit o ARMĂ ASCUNSĂ în șifonier!
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat, la data de 12 septembrie 2021, în Râmnicu Vâlcea și în comuna Vlădești, fiind efectuate opt controale la deținătorii legali de arme și muniții. Polițiștii au constatat două infracțiuni la regimul armelor și munițiilor, în sensul că două dintre persoanele verificate, cu vârste de 54 și…
Continuare about Controale amănunțite: s-a găsit o ARMĂ ASCUNSĂ în șifonier!
Comunicate
Pescarii au încasat O DUZINĂ DE AMENZI după un control pe malurile Oltului
Angajații Serviciului de Ordine Publică-Biroul Combaterea Delictelor Silvice și Secției 3 Poliție Rurală Sutești au deșfășurat activități de prevenire și combatere a braconajului piscicol, fiind depistați doi bărbați care transportau pește, fără documente de proveniență. În noaptea de 11/12 septembrie 2021, polițiștii au acționat pentru depistarea persoanelor care practică braconajul piscicol, fiind prezenți în comunele…
Continuare about Pescarii au încasat O DUZINĂ DE AMENZI după un control pe malurile Oltului
Eveniment
Du iu spic romgleza?
În Vâlcea, începe Campania „ROADPOL SAFETY DAYS”?Polițiștii rutieri vâlceni ne-au anunțat că vor acționa, în perioada 16-21 septembrie 2021, în cadrul Proiectului „ROADPOL SAFETY DAYS”. Acesta proiect este destinat conștientizării tuturor participanților la traficul rutier în privința riscurilor la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, dar și în scopul adoptării…
Continuare about Du iu spic romgleza?
Actualitate
Andrei Gheorghiu devine, și oficial, locțiitorul lui Mircia Gutău
Useristul șef care și-a câștigat locul de muncă în urmă cu fix un an de zile printr-o campanie anti-primar va fi votat ca și rezerva principală a liderului PERDe la #FaraGutauAjungemDeparte până la locțiitorul principal al acestuia, epopeea politică a lui Andrei Gheorghiu și-a atins, finalmente, cel de-al 180-lea grad în aproape un an de…
Continuare about Andrei Gheorghiu devine, și oficial, locțiitorul lui Mircia GutăuAnunturi Distribuție Oltenia
DISTRIBUȚIE OLTENIA – ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 21 SEPTEMBRIE 2021
Continuare about DISTRIBUȚIE OLTENIA – ÎNTRERUPERI PROGRAMATE – JUDEȚUL VÂLCEA – 21 SEPTEMBRIE 2021
Economie
Camera de Comerț și Industrie a anulat Gala Economiei Vâlcene!
Cu doar o săptămână înainte de marele eveniment, Camera de Comerț și Industrie Vâlcea a emis un comunicat de presă în care explică decizia de a anula, pentru al doilea an consecutiv, cel mai important eveniment din calendarul său.„Incertitudinile generate de situația epidemiologică în al patrulea val al pandemiei de COVID-19 afectează toate activitățile planificate…
Continuare about Camera de Comerț și Industrie a anulat Gala Economiei Vâlcene!
Actualitate
ZECI DE MII DE EURO «zboară» către proiectele din mediul rural
Ordinul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) pentru minimis, în cuantum de până la 70.000 de euro pentru activități productive și de până la 50.000 de euro pentru activități neagricole, a fost pus în dezbatere vineri, 10 septembrie 2021. După ce va fi aprobat, acest Ordin va modifica Ordinul ministrului Agriculturii și Dezvoltării rurale nr….
Continuare about ZECI DE MII DE EURO «zboară» către proiectele din mediul rural
Actualitate
RoȘTIRE
Cele mai multe unități școlare fără pază din Vâlcea sunt în mediul rural, în localități care abia își asigură din fondurile obținute din taxele și impozitele locale cheltuielile minime de funcționare. Nu cred însă că amendarea autorităților locale, care au obligația să asigure această pază, este o soluție. Trebuie găsită calea de mijloc pentru a…
Continuare about RoȘTIRE
Headlines
SURPRIZĂ PENTRU MAI MULȚI ELEVI din Galicea și Stoilești: au primit ghiozdane și rechizite chiar de la șeful județului!
Luni, 13 septembrie 2021, a fost o zi care va rămâne pentru mult timp în memoria unor copii din comunele Galicea și Stoilești. Asta pentru că, exact în prima zi a anului școlar 2021/2022, ei au primit ghiozdanele și rechizitele necesare chiar de la Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.„Festivitățile de deschidere a noului an…
Continuare about SURPRIZĂ PENTRU MAI MULȚI ELEVI din Galicea și Stoilești: au primit ghiozdane și rechizite chiar de la șeful județului!
Actualitate
Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în Râmnicu Vâlcea
APAVIL SA a desfăşurat şi în perioada 4-10 septembrie 2021 o activitate intensă în municipiul Râmnicu Vâlcea, în colaborare cu autorităţile locale.AVARII SOLUŢIONATE. S-au remediat, în timp util, avariile la conductele de apă potabilă pe străzile Decebal, Știrbei Vodă, Caporal Hangiu, Eftimeștilor, Spicului, Copăcelu intersecție cu Ocnele Mari, Danil Ionescu intersecție cu Radu de la…
Continuare about Situaţia centralizată a lucrărilor derulate de Apavil SA în Râmnicu Vâlcea
Comunicate
PESTE 300 DE TINERI au intrat în familia Ucenic Electrician
Printre aceștia se găsesc și elevi care învață la Liceul Tehnologic „Ferdinand I” din Râmnicu VâlceaLa început de an școlar, operatorul Distribuție Oltenia rămâne aproape de generația viitorului și marchează noi momente cu #energiepentrubine în programul Ucenic Electrician. Astfel, este vorba despre• deschiderea anului școlar pentru cei peste 300 de tineri înscriși la liceele partenere…
Continuare about PESTE 300 DE TINERI au intrat în familia Ucenic Electrician