Uncategorized
Archives for 11 noiembrie 2013
Uncategorized
Euro sare înapoi la 4,45 lei
Anunțul de săptămâna trecută, conform căruia în economia americană au fost create, în octombrie, 204.000 noi locuri de muncă, mult peste estimările analiștilor, a alimentat opiniile conform cărora Rezerva Federală americană va reduce, mai repede de luna martie, programul său de relaxare cantitativă. Aceasta a avut ca efect deprecierea monedelor considerate de „risc”, aşa cum…
Continuare about Euro sare înapoi la 4,45 leiUncategorized
RoȘtirea zilei – 12-11-13
Îngheţarea salariilor bugetarilor va fi demoralizatoare şi va crea reacţii sociale Bogdan Hossu, preşedinte CNS Cartel ALFA
Continuare about RoȘtirea zilei – 12-11-13Uncategorized
„Sunt foarte importante activităţile de prevenire”
• declară şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, Florian Ioniţă Pentru Poliţia Română creşterea siguranţei rutiere reprezintă un obiectiv principal. Atât prin Poliţia Rutieră, cât şi prin celelalte structuri (Poliţia de ordine publică, structurile specializate în prevenire, dar şi cele de combatere a criminalităţii), activităţile desfăşurate sunt îndreptate pentru o mai mare siguranţă a cetăţeanului şi, implicit,…
Continuare about „Sunt foarte importante activităţile de prevenire”Uncategorized
Oficialități, fii ai satului, istorici au luat cu asalt Loviștea
• 683 de ani de la Bătălia de la Posada și a VII-a ediție a Zilei comunei Perișani Week-end-ul ce abia s-a încheiat a fost marcat de evenimente pentru comunitatea condusă de edilul Ion Sandu. Anul acesta, liberalul s-a întrecut pe sine în acțiuni, iar noua locație de desfășurare a evenimentelor a fost una deosebită….
Continuare about Oficialități, fii ai satului, istorici au luat cu asalt LovișteaUncategorized
La finalul turului ligii secunde: Vâlcea nu stă deloc bine în clasamentul play-off-ului
• fotbaliştii pregătiţi de antrenorul Niculescu sunt ultimii în această ierarhie Deşi se află în grafic cu primul obiectiv trasat de conducerea clubului, ocuparea unui loc de play-off la finalul turului (CSM clasându-se pe locul patru în ierarhia generală), municipalii pregătiţi de tehnicianul Claudiu Niculescu nu au o situaţie tocmai „roz” în clasamentul întocmit pe…
Continuare about La finalul turului ligii secunde: Vâlcea nu stă deloc bine în clasamentul play-off-uluiUncategorized
VIP-urile locale, prezente în număr mare în tribunele „Municipalului”
Parcursul bun de pe teren propriu al echipei sprijinită financiar de Primăria Râmnicului şi omul de afaceri Dan Niţu atrage ca un magnet autorităţile locale, dornice să asiste, din mijlocul tribunei oficiale, la succesele grupării vâlcene în liga secundă de fotbal. Aşa se face că şi un meci disputat în compania unei echipe modeste, precum…
Continuare about VIP-urile locale, prezente în număr mare în tribunele „Municipalului”Uncategorized
Două foste jucătoare de la Oltchim păstrează Baia Mare în calcule pentru primăvara europeană
• Paula Ungureanu şi Melinda Geiger au contribuit decisiv la victoria băimărenelor în faţa nemţoaicelor de la Thuringer HC (scor 20-19) Duminică a fost zi de mare sărbătoare în Baia Mare. Echipa de handbal, vicecampioană naţională, a reuşit o mare victorie în cea de-a cincea etapă a grupelor Ligii Campionilor, învingând cea mai puternică formaţie…
Continuare about Două foste jucătoare de la Oltchim păstrează Baia Mare în calcule pentru primăvara europeanăUncategorized
Surprizele s-au ţinut lanţ în optimile Cupei României: Şirineasa şi Hidro, marile perdante
Săptămâna trecută, opt stadioane din judeţul nostru au găzduit meciuri din cadrul fazei judeţene a Cupei României la fotbal. Cincisprezece formaţii din „Elita” fotbalului vâlcean şi doar una de la „Onoare” (UTD Drăgăşani) s-au luptat pentru un „bilet” în sferturile de finală ale celei de-a doua competiţii ca importanţă din „sportul rege” judeţean. Deşi în…
Continuare about Surprizele s-au ţinut lanţ în optimile Cupei României: Şirineasa şi Hidro, marile perdanteUncategorized
RoȘtirea zilei – 11-11-13
Următorul pas, în privinţa modernizării transportului în Râmnic, va fi apoi să aducem autobuze electrice. Astfel, vom proteja mai bine mediul înconjurător Ion Popescu, director general ETA
Continuare about RoȘtirea zilei – 11-11-13Uncategorized
Ministrul Economiei, faţă-n faţă cu „problema Oltchim”
Ministrul Andrei Gerea va fi prezent astăzi în judeţul Vâlcea, pe platforma chimică, pentru a vizita societatea Oltchim și pentru a vedea la fața locului stadiul de implementare a procesului de rentabilizare a acestei companii. Mai mult, intențiile acestuia sunt să stea de vorbă cu factorii implicați și angajații acestei companii. Ulterior vizitei va avea…
Continuare about Ministrul Economiei, faţă-n faţă cu „problema Oltchim”