2 Mai aduce distracția


Pentru zilele de 1 și 2 mai 2011, în Parcul “Zăvoi”din Râmnicu Vâlcea, cu ocazia “Zilei Tineretului”, Direcția Județeana de Sport și Tineret Vâlcea, a pus la punct acțiuni cu caracter cultural-sportiv. După ce ieri, a avut loc un concurs de role cu începere de la orele 18.00, pentru azi, de la orele 18.00, va avea loc Finala Mică la fotbal, iar cu începere de la orele 19.00 va avea loc Finala Mare la fotbal. Tot azi, vor mai avea loc și alte  activități dedicate tinerilor după cum urmează: spectacol de muzică, dansuri și demonstrații sportive începând tot cu orele 18.00. La întrecerile sportive vor participa tineri de toate vârstele, unde vor avea șansa de a fi recompensați cu premii constând în tricouri, medalii, cupe, plachete, diplome și premii speciale de fair-play. Toate aceste acțiuni sunt organizate împreună cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Asociația Județeană Sportul pentru Toți, Fundația Județeană pentru Tineret Vâlcea, Teatrul Ariel, Fundația World Vision.