13 decembrie – termen pentru cererile de subvenţie la motorină


Adrian-PinteaAPIA Vâlcea informează că Guvernul a adoptat, săptămâna aceasta, Hotărârea prin care, pentru anul 2013, se va aplica o rată redusă de impozitare a motorinei utilizate la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare.

„Potrivit actului normativ, pentru anul 2013, cererea se depune după 20 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei Hotărâri, dar nu mai târziu de 13 decembrie 2013, iar pentru anul 2014, cererea se depune în perioada 01 – 31 decembrie 2013.

Pentru 2013, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi respectiv trimestrele  I, II, III 2014, a ratei reduse de impozitare a motorinei, utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură în sectoarele vegetal, zootehnic şi îmbunătăţiri funciare, nivelul standard al accizei este 330,395 euro/1000 litri, acciza redusă este 21 euro/1000 litri, susţinerea accizei este de 309,395 euro/1000 litri, respectiv 1,399 lei/litru.

Rambursarea sumelor reprezentând diferenţa dintre acciza standard şi acciza redusă se face trimestrial, în anul 2014.

Cantitatea totală maximă estimată de motorină pentru care se aplică schema de ajutor de stat este:  de 90.000.000 litri pentru anul 2013, începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri;  de 320.000.000 litri pentru trimestrele I, II, III din 2014.

Influenţa financiară totală estimată în buget este de 555.910 mii lei după cum urmează: 125.910 mii lei  aferent anului 2013, respectiv 430.000 mii lei aferent trimestrelor I, II, III 2014. Pentru anul 2014, influenţa financiară a fost estimată la cursul  de schimb pentru calcul accize 2014, de 1euro = 4.4485 lei”, ne-a explicat Adrian Pintea (foto), directorul APIA Vâlcea

Totodată, Guvernul a mai  aprobat şi Hotărârea care stabileşte cuantumul plăților naționale directe complementare în sectorul vegetal pentru anul  2013 la  21 euro pe hectar. Producătorii agricoli vor primi însă mai puţini bani în conturi, din cauza reducerii liniare aplicată de depăşirea suprafeţei negociate cu UE pentru acordarea plăţilor pe suprafaţă.

Cultivatorii de in şi cânepă pentru fibră, hamei, tutun, sfeclă de zahăr, vor mai primi din bugetul naţional, în contul plăţilor naţionale directe complementare specifice, decuplate de producţie, un sprijin suplimentar, astfel: in şi cânepă pentru fibră – 63,37 euro/hectar; hamei – 335 euro/hectar; tutun – 1.279 euro/hectar; sfeclă de zahăr – 113,65 euro/hectar (În cazul diminuării suprafeţelor urmare a controalelor Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, plafonul unitar pe suprafaţă poate creşte, fără a depăşi plafonul total de 3.031.000 euro).

„Hotărârea de Guvern stabileşte un cuantum al plăţilor care reprezintă nivelul la care se pot acorda plăţi naţionale directe complementare în sectorul vegetal pentru anul 2013, în condiţiile alocărilor bugetare cu această destinaţie pentru anul 2014. Suprafaţa pentru care se acordă aceste plăţi este de 6,861 mil. ha şi a fost determinată de APIA pe baza cererilor de plată depuse de beneficiari pentru Campania de plăţi 2013, aşa cum a rezultat din interogarea bazei de date la 3 octombrie 2013”, precizează Ministerul Agriculturii, într-un comunicat de presă.

Sumele totale necesare pentru plata PNDC în sectorul vegetal  pe anul 2013 sunt de 148,632 mil. euro (663,198 mil. lei), defalcate după cum urmează: plăţi naţionale directe complementare (PNDC 1) – 144,084 mil. euro (642,904 mil. lei); plăţi naţionale directe complementare specifice pentru in şi cânepă pentru fibră, hamei, tutun, sfeclă de zahăr (PNDC 2, 3, 4, 5, 6) – 4,548 mil. euro (20,293 mil. lei).

Banii sunt plătiţi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2014. Plăţile se fac în lei, la cursul de schimb de 4,4620 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2013 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 285 din 1 octombrie 2013.