„Ziua dragostei la români – Dragobetele”, la cea de-a XIII-a ediție


Sărbătoarea „Ziua dragostei la români – Dragobetele” s-a desfășurat, recent, și-n comuna Galicea, evenimentul ajungând la cea de-a XIII-a ediție. Este o amplă manifestare culturală, demarată în anul 2009, la inițiativa Centrul Județean pentru Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea și a Administrației Publice Locale. În cadrul acesteia, tineri și tinere promovează tradiția, folclorul, datina și obiceiul și își manifestă bucuria prin poezie și cântec, prin voie bună și tandrețe, arătându-și dragostea, iubirea și patriotismul printr-o petrecere anuală. Evenimentul a constat în desfășurarea unor spectacole organizate la cele două cămine culturale din comună (Cremenari și Galicea), în baza parteneriatelor încheiate între Primăria Galicea, Consiliul Local Galicea, Biblioteca Publică Galicea, Școala Gimnazială Galicea și Școala Catehetică de Duminică din Parohia Galicea.

Reprezentanții administrației locale, prezenți la eveniment

Manifestarea a presupus vizionarea videoproiecției intitulată „Iubirile memorabile ale marilor scriitori români”, fiind redate paragrafe din scrisorile de dragoste scrise de Mihai Eminescu, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Emil Cioran, Lucian Blaga și Nicolae Iorga. Pe tot parcursul evenimentului, alături de participanți și cadre didactice, s-au aflat edilii Ion Năfliu și Alexandru Florin Mărăcine.
Vicele comunei, Florin Mărăcine, a ținut să mulțumească pentru implicare profesoarelor Simona Mnoiu și Roxana Bunea, dar și copiilor de la Școala Gimnazială Galicea pentru munca și momentele artistice deosebite. Calde mulțumiri au fost aduse și familiei Nicolae și Maria Bikfalvi, care au făcut posibilă prezența corului de muzică veche al Arhiepiscopiei Râmnicului în mijlocul cetățenilor din Galicea.