ZĂVOIUL RÂMNICULUI – „MOŞIA DIN MARGINEA ORAŞULUI” ŞI IMNUL NAŢIONAL „DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!”
Parcul Natural Zăvoi din Râmnicu-Vâlcea, „moşia din marginea oraşului”, în suprafaţă de 13 ha la început, a fost amenajat în anul 1851, în fosta pădure situată între malul stâng al râului Olăneşti (Râmnic) şi Iazul Morilor, prin Ofis domnesc emis de Domnitorul Barbu Dimitrie Ştirbei (1849-1853) la 9 august 1850, ca loc pentru „preumblarea obştii”. Prin această decizie – decret domnesc, şi prin contribuţia financiară a domnitorului, Zăvoiul din Râmnic devine unul din primele parcuri publice amenajate în Ţara Românească. Acest parc (« moşia Zăvoiului ») avea să fie menţionat, peste decenii, şi de I.L. Caragiale – dramaturg, nuvelist, pamfletar, scriitor şi ziarist, în comedia de moravuri sociale şi politice O scrisoare pierdută, scrisă în 1884.
Locul acesta împădurit, care îmbracă cu vegetaţia sa poalele sudice ale Dealului Capela, redus ca suprafaţă cu mult sub cea iniţială, prin construirea Stadionului Municipal şi a străzii ce desparte parcul de râu, a rămas în istorie pentru măreţul eveniment din 29 iulie 1848, dată la care aici, autorităţile judeţului, ierarhii locului („miniştrii cereşti”) şi râmnicenii („toţi cetăţenii Râmnicului-Vâlcii”) au depus jurământul pe Constituţie. Evenimentul este descris de comisarul extraordinar al districtului Vâlcea, Dimitrie Zăgănescu, în raportul său din 30 iulie 1848, către „Ministrul din Lăuntru” al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti de atunci. În acelaşi raport, există o menţiune care a iscat numeroase controverse şi interpretări: „Într-acest pompos constituţiu – scria comisarul Zăgănescu – , aflându-se şi d-lui Anton Pann, profesor de musică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcătuit o musică vocală cu nisce versuri prea frumoase puse pe un ton naţional plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entuziasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”. Cu 45 de ani în urmă, regretatul cercetător Dragoş Sterian a emis ipoteza – preluată apoi de prof. Vasile Roman, dar şi de alţi istorici şi cercetători vâlceni – că acel imn cântat atunci, în Zăvoiul Râmnicului, nu putea să fie altul, decât Deşteaptă-te, române!, concluzionând astfel că că pentru prima dată în Ţara Românească (Muntenia) şi într-un cadru oficial şi solemn, imnul naţional cu acest titlu s-a cântat în ziua de 29 iulie 1848, în Zăvoiul Râmnicului. Argumentele istorice-literare, cronologice şi logice, demne de luat în seamă şi plauzibile, aduse de cercetătorii vâlceni, sunt următoarele:
– este un fapt recunoscut de toţi cercetătorii domeniului, că melodia romanţei Din sânul maicei mele a fost compusă de Anton Pann şi – aşa cum au constatat specialiştii – este asemănătoare cu cea a imnului Deşteaptă-te, române!, doar că în primul caz avea un tempo mai tărăgănat. Identitatea poate fi constatată comparând cele două partituri;
– conform unui manuscris datat din 1840, descoperit la m-rea Surpatele, melodia Din sânul maicei mele, compusă de Anton Pann, s-a bucurat de circulaţie în judeţul Vâlcea, cu mult înainte de 1840;
– ca scriitor, Anton Pann ştia, cu siguranţă, textul poeziei Un răsunet, care fusese publicat de Andrei Mureşanu în 1842, deoarece, aşa cum spunea şi Titu Maiorescu, „Această poezie (. . .) a fost singura care a dat expresie acelei agitări în acel moment (1848) şi astfel a devenit populară şi a rămas cunoscută în toată lumea română”;
– menţiunea folcloristului G. Dem. Teodorescu: în 1891, în volumul Operele lui Anton Pann, acesta scrie că în acel an – 1848, Pann „lucră peste Olt pentru realizarea ideilor naţionale şi cântă triumful revoluţiei, printr-un imn de care s-a vorbit şi în organele de publicitate ale epocii” (nu se spune, însă, despre ce imn revoluţionar ar fi vorba!);
– de teama ciumei care izbucnise în ţară, s-au întâmplat, printre altele, următoarele evenimente – importante pentru mersul revoluţiei în judeţul Vâlcea: depunerea jurământului pe Constituţie s-a amânat cu o lună (pentru 29 iulie), iar „finul Pepelei” a plecat din Bucureşti, spre Râmnicu-Vâlcea, dar nu a venit direct aici, ci făcând un ocol prin Transilvania, pe unde avea diferite „afaceri” tipografice cu cărţi pe care trebuia să le vândă; în acest interval, ca om interesat de evenimente, ar fi putut să afle de la intelectualii ardeleni (şi chiar de la George Ucenescu – discipolul său) despre alcătuirea imnului la Braşov, aşa cum o povesteşte Ucenescu, şi despre cântatul lui într-un cadru neoficial, de către acesta, Andrei Mureşanu şi alţi revoluţionari ardeleni.
– chiar admiţând că scriitorul nu ar fi cunoscut îngemănarea versurilor lui Mureşanu, cu melodia romanţei Din sânul maicei mele, compusă de el pe versurile lui Gr. Alexandrescu, el nu ar fi putut face „alcătuirea” acelei „musici vocale”, decât pe melodia menţionată, căci – spune cu îndreptăţire muzicologul Mircea M. Ştefănescu – „Pann ştia şi cânta de mulţi ani (. . .) melodia pe care s-a implantat textul revoluţionar Deşteaptă-te, române!”
Primul însemn oficial ce avea să amintească locuitorilor Râmnicului, vâlcenilor şi românilor de pretutindeni de acest eveniment istoric petrecut aici în vara anului 1848, a fost o placă de marmură fixată în anul 1968, la Fântâna din Zăvoi, de profesorul Vasile Roman.
După Revoluţia Română din Decembrie 1989, tot la Fântâna din Zăvoi, a fost montată o placă pe care erau inscripţionate următoarele: „Deşteaptă-te, române. 1948, 29 Iulie – 1989, 22 Decembrie. Atunci ca şi acum imnul tuturor românilor.”
Cele două plăci au fost înlocuite la modernizarea Parcului în anul 1995. În timpul lucrărilor s-a încercat descoperirea, captarea şi revigorarea izvorului „pierdut” care alimenta odinioară Fântâna din Zăvoi şi a fost construit un edificiu din marmură, o fântână modernă, în formă de cruce, pe pereţii căruia au fost fixate şase plăci de marmură, fiecare purtând câte o inscripţie – mesaje care fac referire la evenimentul de la 1848.
Pe placa din partea de sus a edificiului, este dăltuit următorul text: „În acest parc, la 29 iulie 1848, a avut loc o mare adunare populară cu care prilej s-a depus jurământul pe Constituţie, s-au sfinţit steagurile Revoluţiei, iar un grup de cântăreţi conduşi de Anton Pann a intonat imnul revoluţionar Deşteaptă-te, române!”.
Pe aceeaşi direcţie, în zona centrală a fântânii, este montată o placă pe care se află următorul text: „Placa de marmură despre Imnul Naţional „Deşteaptă-te, române!”, a fost expusă în 1968 prin stăruinţa profesorului Vasile Roman, preşedintele Comitetului Judeţean de Cultură şi Artă, cu confirmarea ştiinţifică şi cu aprobarea Ministerului Culturii”.
Între cele două plăci se află alte două plăci de dimensiuni mai mici. Pe una este dăltuită data de 29 iulie 1848, iar pe cealaltă 29 iulie 1995, anul modernizării edificiului.
O altă placă omagială, situată în partea dreaptă a edificiului ne informează că: „Începând cu anul 1993, din iniţiativa prefectului Iulian Comănescu, s-a sărbătorit, în Parcul Zăvoi, cântecul „Deşteaptă-te, române!”, intonat în acest loc pentru prima dată la 29 iulie 1848, şi devenit, în anul 1990, Imnul Naţional al României. În 1995, Fântâna a fost restaurată şi Parcul a fost modernizat.”
Cea de a şasea placă de marmură situată în partea stângă a edificiului poartă următorul mesaj: „Grupul Parlamentar Vâlcea, al PDSR – Acsinte Gaspar, Traian Sabău şi Gheorghe Vâlceanu – a iniţiat Proiectul Legislativ prin care Camera Deputaţilor, în şedinţa din 27 aprilie 1998 şi Senatul în 18 mai 1998, au adoptat Legea nr. 99 din 26 mai 1998, prin care ziua de 29 iulie a fost proclamată „Ziua Imnului Naţional al României”.
Am prezentat câteva date din istoria noastră, repere identitare ce trebuie amintite de fiecare dată în această înălţătoare zi de 29 Iulie, zi simbol a naţiei române, spre cinstirea şi nemurirea memoriei înaintaşilor noştri şi a faptelor ce ne definesc ca popor între popoarele Pământului.