Workshop-ul „Pantomima şi Unitatea în Diversitate” – un proiect reuşit


Vineri, la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul”, a avut loc o conferinţă de presă, organizată de Asociaţia pro Xpert, din Rm. Vâlcea, cu ocazia închiderii workshop-ului „Pantomima şi Unitatea în Diversitate”. Despre proiect şi despre toate activităţile care au avut loc în Rm. Vâlcea, a vorbit Silvia Petre, preşedintele Asociaţiei Pro Xpert (reprezentantul român în acest mare şi frumos proiect) şi Yeşim Gecel, coordonatoarea proiectului „Artă şi cultură în Izmir”. De asemenea, ţinând cont că acest proiect s-a axat pe artă şi cultură, au fost prezenţi şi au avut intervenţii prof. drd. Florin EPURE, director executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Vâlcea şi prof. Augustina-Sanda Constantinescu, directorul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” Vâlcea.

Pantomima_si_Unitatea_in_DiversitateDupă interesantele intervenţii şi discuţii avute loc la conferinţa de presă a urmat un spectacol de pantomimă intitulat „Beyond the Limits” (Dincolo de limite) pregătit pe parcursul celor 3 zile de cei 6 foarte tineri artişti de pantomimă participanţi la workshop: Izzet Kaya, Cem Özkırdeniz şi Mustafa Mücahit Turhan din Turcia, respectiv, Andreea Petre, Eliza Ceprăzaru şi Cristina Pătru din România, coordonaţi de actriţa Dalina Costin care a realizat, de asemenea, scenariul şi regia. Spectacolul este bazat pe momentul istoric al creării Comunităţii Economice Europene de către cele şase state fondatoare: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda – temelia pe care s-a continuat construcţia europeană până la Uniunea Europeană pe care o cunoaştem azi.

Acest frumos spectacol de pantomimă, susţinut de foarte talentaţii tineri din Turcia şi România, a fost prezentat şi în parcul „Mircea cel Bătrân, publicului larg, imediat după terminarea manifestărilor organizate la Biblioteca Judeţeană.

Pantomima_si_Unitatea_in_Diversitate1Workshopul a fost organizat de Asociaţia Pro Xpert în cadrul proiectului „Artă şi cultură în Izmir” finanţat de Uniunea Europeană în cadrul Programului Dialogul Societăţii Civile II: Planul de subvenţie pentru proiecte de Cultură şi Artă (CSD-II/CA) pentru Turcia.

Proiectul „Artă şi cultură în Izmir” este implementat în perioada octombrie 2011-septembrie 2012 de Asociaţia de Dezvoltare Culturală şi Artistică Izmir în parteneriat cu Asociaţia Pro Xpert Râmnicu Vâlcea şi Asociaţia Femeilor Lyceum din Drama – Grecia şi are ca scop dezvoltarea dialogului şi înţelegerii reciproce la nivelul organizaţiilor societăţii civile din Turcia, România şi Grecia prin intermediul culturii şi artei – respectiv poezie, poveşti populare de dragoste şi eroism, pantomimă şi artă stradală.

Activităţile includ un atelier de scriere creativă – poveşti de inspiraţie folclorică de dragoste şi eroism, în pericol de a fi uitate, din Turcia, România şi Grecia (unul din rezultatele concrete ale proiectului fiind o carte ce va conţine 6 astfel de povestiri – câte 2 din fiecare ţară) care a avut loc în Izmir între 14-16 noiembrie 2011, un atelier de artă stradală cu tema „Festivalul ca manifestare a mediului urban”, desfăşurat în oraşul Drama din Grecia, în perioada 21-24 aprilie 2012, şi atelierul de pantomimă cu tema „Pantomima şi Unitatea în Diversitate”, care s-a desfăşurat în Râmnicu Vâlcea, în perioada 30 aprilie-4 mai. Toate produsele realizate în cadrul acestor ateliere vor fi prezentate în cadrul unei ample manifestări culturale ce se va desfăşura la Izmir în perioada 4-10 iunie 2012, „Festivalul internaţional de cultură şi artă”.