Week-end nebun în Liga a V-a!


022

• golurile din belşug şi rezultatele surpriză au îndulcit sfârşitul de săptămână împătimiţilor fotbalului mic
• încă o dată, echipele din Seria Horezu au dovedit un apetit ofensiv fără margini

Spectacolul din eşalonul de „Onoare” al fotbalului vâlcean pare să crească de la o etapă la alta. Credem asta cel puţin după numărul tot mai mare al golurilor şi al rezultatelor surpriză, elemente care s-au ţinut lanţ în ultima rundă a celor trei serii din cadrul întrecerii judeţene. Meciurile etapei a doua au fost cele mai spectaculoase de până în acest moment, cu menţiunea, fără a dori să supărăm pe cineva, că echipele din Seria Horezu au fost cele mai active.

FC Băbeni II şi AS Băile Olăneşti au dat „tonul” în Seria Râmnicu Vâlcea

Pentru echipele din jurul municipiilor Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani, meciurile etapei secunde au adus câteva confirmări şi „aşezări de trupe”. După ce au fost umiliţi în debut de nou-înfiinţata Oltul Drăgoeşti, băbenarii şi-au mai şters din „păcate” în ultima etapă, reuşind să se impună foarte clar în faţa râmnicenilor de la AS Căzăneşti (scor 4-0). De asemenea, „căpşunarii” din Buneşti au confirmat forma bună în care se află, în ton cu dorinţa de a promova în Liga a III-a, şi s-au impus, pe teren propriu, în compania unei alte grupări proaspăt înregimentate în fotbalul organizat, Viitorul Păuşeşti Măglaşi (scor 4-2). Singurii care au cam dat cu „bâta-n baltă” au fost jucătorii de la Oltul Dăeşti. Aceştia s-au încurcat, pe teren propriu, chiar dacă au întâlnit o formaţie abia înfiinţată, Şoimii Glăvile (scor 1-3). Mai trebuie precizat că derby-ul municipiului Drăgăşani s-a încheiat indecis, Alma Lex şi UTD încheind la egalitate (scor 2-2).

Rezultatele etapei a II-a (Seria Râmnicu Vâlcea)

Căpşunarii Buneşti – Viitorul P. Măglaşi 4-2
AS Băile Olăneşti – Oltul Drăgoeşti 4-1
FC Băbeni II – AS Căzăneşti 4-0
Oltul Dăeşti – Şoimii Glăvile 1-3
Alma Lex Drăgăşani – UTD Drăgăşani 2-2
Luceafărul Pesceana – Rapid Voiceşti 2-1
CS Guşoeni a stat

Programul etapei a III-a

Duminică, 21 septembrie
Rapid Voiceşti – Căpşunarii Buneşti
UTD Drăgăşani – Luceafărul Pesceana
AS Căzăneşti – AS Băile Olăneşti
Oltul Drăgoeşti – Oltul Dăeşti
Şoimii Glăvile – Alma Lex Drăgăşani
Viitorul P. Măglaşi – CS Guşoeni
FC Băbeni II va sta

Clasament: Căpşunarii Buneşti 6p, AS Băile Olăneşti 6p, UTD Drăgăşani 4p, Rapid Voiceşti 3p, Oltul Drăgoeşti 3p, Şoimii Glăvile 3p, Viitorul Păuşeşti Măglaşi 3p, Luceafărul Pesceana 3p, FC Băbeni II 3p, Alma Lex Drăgăşani 1p, Oltul Dăeşti 0p, AS Căzăneşti 0p şi CS Guşoeni 0p. Primele două locuri asigură promovarea în Liga a IV-a.
Saldi Cernişoara şi Montana Izvorul Rece au fost performerele Seriei Horezu

Formaţiile din Seria Horezu au strălucit şi de această dată la capitolul spectacol. Mânaţi de încurajările suporterilor, de orgoliile locale, dar mai ales de primele de joc constând în lăzi de bere şi mititei sfârâitori, fotbaliştii celor 14 echipe ce activează în această serie au dat tot ce aveau mai bun pe teren. Chiar dacă surprizele au cam lipsit, favoritele adjudecându-şi punctele puse la bătaie, golurile multe şi răsturnările de scor au fost la ordinea zilei în meciurile din week-end-ul trecut. De departe, cei mai câştigaţi spectatori au fost cei care au decis să urmărească întâlnirea dintre Saldi Cernişoara şi Montana Izvorul Rece. Fotbaliştii s-au întrecut din plin la numărul golurilor marcate, meciul asemănându-se mai mult (cel puţin prin prisma scorului) cu unul de hochei sau de tenis. La finalul unei întâlniri electrizante, gazdele de la Saldi au avut câştig de cauză, acestea impunându-se cu 6-4. Alte dueluri spectaculoase s-au dovedit a fi cele de la Păuşeşti Otăsău, gazdele trecând cu 6-3 de Olttisa Oteşani, pe când cealaltă echipă din Oteşani, „AS”, a învins-o cu 5-4 pe Măgura Slătioara. Mai trebuie apreciate şi evoluţiile concludente ale jucătorilor de la AS Bărbăteşti şi Unirea II Tomşani. Primii au demonstrat că pot şi în acest sezon să se lupte fără probleme pentru promovarea în Liga a IV-a, dispunând cu 6-0 de Forestierul Romani, în timp ce „uniriştii mici” s-au impus, cu ceva dificultate, pe terenul „păstorilor” din Vaideeni.

Rezultatele etapei a II-a (Seria Horezu)

Saldi Cernişoara – Montana Iz. Rece 6-4
AS Păuşeşti Otăsău – Olttisa Oteşani 6-3
AS Oteşani – Măgura Slătioara 5-4
Forestierul Romani – AS Bărbăteşti 0-6
Păstorul Vaideeni – Unirea II Tomşani 2-3
Viitorul Buneşti – Prim Stroeşti 3-2
Sportul Genuneni – Rapid Stoeneşti 3-2

Programul etapei a III-a

Duminică, 21 septembrie
AS Bărbăteşti – Montana Iz. Rece
Unirea II Tomşani – Sportul Genuneni
Rapid Stoeneşti – AS Păuşeşti Otăsău
Păstorul Vaideeni – Saldi Cernişoara
Prim Stroeşti – Forestierul Romani
Măgura Slătioara – Viitorul Buneşti
Olttisa Oteşani – AS Oteşani

Clasament: AS Bărbăteşti 6p, AS Păuşeşti Otăsău 6p, Saldi Cernişoara 6p, Sportul Genuneni 6p, AS Oteşani 3p, Prim Stroeşti 3p, Unirea II Tomşani 3p, Viitorul Buneşti 3p, Păstorul Vaideeni 1p, Rapid Stoeneşti 1p, Montana Izvorul Rece 1p, Forestierul Romani 1p, Măgura Slătioara 0p şi Olttisa Oteşani 0p. Primele două locuri asigură promovarea în Liga a IV-a.

Meciuri de „unu solist” în Seria Bălceşti

Partidele disputate week-end-ul trecut în partea de sud a judeţului nostru au reuşit să se distingă prin cel puţin un element de cele care au avut loc în primele serii. Cu excepţia unui singure întâlniri, cea de la Alunu, toate echipele gazdă au reuşit să se impună. Au fost cinci meciuri în care oaspeţii nu au reuşit să obţină nici măcar un rezultat de egalitate, jocurile dovedindu-se numai bune de pariat la „unu solist”. Diferenţe mai mari de scor s-au consemnat la Mateeşti şi Lăpuşata, acolo unde Damila Măciuca şi Cerna Copăceni au cedat la patru, respectiv trei goluri diferenţă. După această etapă, patru echipe au acumulat numărul maxim de puncte, fruntaşele fiind Unirea Laloşu, Ştiinţa Grădiştea, ALX Port Vale Mateeşti şi Olteţul Zătreni. Duminică, cel puţin una dintre ele îşi va pierde invincibilitatea, Ştiinţa Grădiştea urmând să primească vizita liderului Unirea Laloşu în marele derby al etapei a III-a.

Rezultatele etapei a II-a (Seria Bălceşti)

Olteţul Alunu – Ştiinţa Grădiştea 2-7
Inter Lăpuşata – Cerna Copăceni 5-2
ALX Mateeşti – Damila Măciuca 5-1
CS Şuşani – Progresul Berbeşti 3-2
Unirea Laloşu – Ştiinţa Laloşu 3-1
Olteţul Zătreni – Olteţul Bălceşti 3-1

Programul etapei a III-a

Duminică, 21 septembrie
Ştiinţa Grădiştea – Unirea Laloşu
Olteţul Zătreni – Inter Lăpuşata
Ştiinţa Laloşu – ALX Mateeşti
Olteţul Bălceşti – CS Şuşani
Progresul Berbeşti – Olteţul Alunu
Damila Măciuca – Cerna Copăceni

Clasament: Unirea Laloşu 6p, Ştiinţa Grădiştea 6p, ALX Mateeşti 6p, Olteţul Zătreni 6p, Olteţul Bălceşti 3p, Inter Lăpuşata 3p, CS Şuşani 3p, Ştiinţa Laloşu 1p, Olteţul Alunu 1p, Progresul Berbeşti 0p, Cerna Copăceni 0p şi Damila Măciuca 0p. Primele două locuri asigură promovarea în Liga a IV-a.