Week-end cu 29 de urgențe SMURD


În week-end-ul ce abia s-a încheiat, membrii echipajelor SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitaţi pentru 29 situaţii de urgenţă. Echipajele au intervenit în localităţile: Alunu, Bălceşti, Berbeşti, Blidari- Golești, Budeşti, Drăgăşani, Fârtăţeşti, Ghioroiu, Grădiştea, Guşoieni, Livezi, Lungeşti, Măciuca, Muereasca, Oteşani, Râmnicu Vâlcea, Scundu, Stoeneşti, Şuşani şi Zătreni pentru: două stopuri cardio-respiratorii; o dispnee; trei traumatisme cranio-cerebrale; o lipotimie; trei plăgi la membrele inferioare; dureri: abdominale, de membre, la coloană, toracice şi stări generale de rău.  După acordarea primului ajutor calificat, 25 de pacienţi au fost transportaţi la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti pentru îngrijiri suplimentare.