„Vom avea discuţii cu antrenori după Crăciun”


• Dan Niţu caută în aceste zile înlocuitor pentru Erik Lincar

După despărţirea amiabilă de tehnicianul care a promovat Damila în Liga a II-a, oficialii clubului din comuna Măciuca au o mare dorinţă în acest moment. Găsirea unui antrenor care să se ridice la înălţimea „ştachetei” impusă de fostul stelist nu este o misiune uşoară, însă managerii clubului vâlcean au încredere că vor descoperi un tehnician capabil să continue cu succes munca începută de Erik Lincar. Dintr-o informaţie apărută pe site-ul oficial al formaţiei din Măciuca (www.fcdamila.ro) aflăm „profilul” noului antrenor dorit de finanţatorul Dan Niţu: „Plecarea lui Erik Lincar este o pierdere enormă, dar asta este situaţia. Are o soţie, doi copii, trebuie să fie alături de ei. Eu sunt foarte mulţumit de activitatea lui Lincar, nu am ce să îi reproşez, sunt convins că nici el nouă. Trebuie să găsim alte soluţii, sunt mulţi tehnicieni care vor să vină la noi. Eu caut un antrenor care, la fel ca şi Lincar, să fi jucat la un nivel înalt şi în străinătate sau să aibă măcar experienţa Ligii I. Vom avea ceva discuţii cu antrenori după Crăciun”.