Vitralii: Din neamul Brâncovenilor
Într-o emisiune realizată și transmisă în august a.c. de TVR 1, consacrată aniversării maestrului Dan Grigore, am avut bucuria să-l văd și să-l ascult pe prințul Mihai de Brâncoveanu, trăitor actualmente la Paris, și pe care îl văzusem prima oară în urmă cu aproape 60 de ani la Ciucea. Maestrul Mihai de Brâncoveanu este dintr-o ilustră familie nobiliară românească, care descinde din celebrul neam al Brancovenilor. Tatăl său, prințul Constantin Brâncoveanu, a fost un pianist de mare rafinament, care, în perioada interbelică, domina prin forța talentului său, scena muzicală românească. După lovitura de stat de la 23 august 1944 și după preluarea puterii în România rde către comuniști, cu ajutorul tancurilor și armatei sovietice de ocupație, familia princiară Brâncoveanu a îndurat suferințe greu de imaginat astăzi. Prințul pianist a pierdut întreaga avere a familiei, și împreună cu familia sa a fost nevoit să trăiască în camere rezervate altă dată servitorilor. Mai mult, pentru a câștiga cele necesare traiului, el a fost angajat ca muncitor necalificat la o fabrică de cazane din București. Zgomotul infernal al preselor, al ciocanelor și al celorlalte utilaje industriale au produs asurzirea strălucitului pianist de altă dată.
Prințul pianist Constantin Brâncoveanu avea doi copii, pe Constantin de Brâncoveanu și pe Mihai de Brâncoveanu. După cum se știe, după instaurarea regimului comunist în România, au avut de suferit nu numai persoanele adulte, ci și copiii acestora, cărora noile autorități comuniste le-au luat în mod samavolnic dreptul de a studia în licee sau facultăți. Cunoscând bine familia Brâncoveanu, cu care atât poetul cât și ea s-a aflat în excelente relații de prietenie, Veturia Goga a intervenit și a sugerat mamei celor doi copii un abil compromis care să permită copiilor ei să urmeze cursurile unui liceu.
La scurtă vreme după instaurarea guvernului de orientare comunistă, la București a luat ființă liceul numit „Zoia Kosmodemianskaia”, unitate școlară destinată în principal odraslelor parveniților politici ai vremii și în care predomina studierea limbii ruse și a istoriei și culturii sovietice. Așa cum avea să-mi mărturisească mai târziu, Veturia Goga a considerat că aceasta era singura școală unde n-ar fi îndrăznit nimeni să exmatriculeze nici măcar doi copii de stirpe princiară, pe considderentul că doresc să studieze limba rusă spre a-și putea desăvârși pregătirea și instruirea lor. Și, într-adevăr, în pofida numeroaselor epurări și verificări, nimeni nu a îndrăznit să le întrerupă studiile.
După absolvirea liceului, cel mare, respectiv Constantin de Brâncoveanu, a urmat cursurile Facultății de Limba rusă a Universității București, iar cel mic, respectiv Mihai de Brâncoveanu, a devenit student al Politehnicii din capitală. În pofida multor greutăți și șicane din partea autorităților vremii, Veturia Goga nu și-a abandonat o clipă vechii prieteni și ori de câte ori i-a fost în putință le-a stat alături sau le-a întins o mână de ajutor. Cunoscând starea materială precară a familiei princiare Brâncoveanu, Veturia Goga a invitat-o pe prințesa Brâncoveanu și pe cei doi copii la Ciucea, unde aceștia au petrecut, lipsiți de griji, o vacanță nesperată. Nu-mi mai aduc aminte cu exactitate, când anume s-a petrecut aceasta, dar rețin că i-am văzut pe cei doi copii pe aleile și prin curtea castelului de la Ciucea. De asemenea, datorită vârstei mici pe care o aveam în acea perioadă, nu rețin dacă a fost vroba de o singură ședere la Ciucea sau de mai multe. Spre sfârșitul anilor ’60 ai secoului trecut, Veturia Goga a vorbit deseori de venirea la Ciucea a celor doi prinți Brâncoveanu, ca și de alte momente din viața lor.
Se știe că, la un moment dat, rudele din străinătate ale familiei Brâncoveanu au plătit autorităților comuniste sumele cerute pentru a permite familiei să plece din țară. Mama și cei doi copii au părăsit România și s-au stabilit în Franța. Din păcate, nu pot preciza dacă i-a însoțit și tatăl lor – celebrul pianist distrus de măsurile de obligare a acestuia să lucreze la fabrica de cazane din București. Veturia Goga vorbea cu bucurie că ambii prinți Brâncoveanu au avut succes după părăsirea României. Astfel, cel mare, Constantin, bun cunoscător al limbii ruse, a ajuns profesor de limba rusă la Universitatea din Londra, unde a deținut funcția de șef de catedră pentru limbile slave. Cel mic, Mihai, care a dovedit din fragedă pruncie un strălucit talent pianistic, pe lângă faptul că a concertat pe marile scene vest-europene, ajunsese la un moment dat și redactor muzical la extrem de prestigioasa revistă „Revue de deux monde”.
Revăzându-l, la aproape 60 de ani distanță, pe maestrul Mihai de Brâncoveanu, evoluând alături de alt monstru sacru al scenei muzicale românești, respectiv maestrul Dan Grigore, am trăit clipe de profundă și sinceră emoție, reamintindu-mi de perioada în care-l văzusem în pantaloni scurți la Castelul din Ciucea.
prof. dr. Dan Brudaşcu,
Cluj-Napoca