Virgiliu Gheorghe, dușman declarat al homosexualilor, conferențiază la Râmnic


• întâlnirea de la Consiliul Județean are tema “Provocările familiei zilelor noastre”
• în cartea sa „Fața nevăzută a homosexualității, Virgiliu Gheorghe aduce în discuție niște date cu adevărat șocante despre homosexualitate

În cea de-a treia săptămână din Postul Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopia Râmnicului vă invită la un popas duhovnicesc și cultural deopotrivă. Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, cunoscut publicului român mai ales prin seria de lucrări științifice despre impactul televiziunii asupra minţii umane, va susține conferința cu titlul „Provocările familiei zilelor noastre”. Con­fe­rința va fi susținută miercuri, 11 martie 2015, de la ora 18:00, în Sala de Festivități a Consi­liului Județean Vâlcea. Intrarea este liberă. Folosindu-se de numeroase studii moderne din domenii științifice precum fizică, medicină, fiziologie, sociologie, psihologie, neuropsiholo­gie și bioetică, dar și de învăţătura ascetică a Bisericii, dr. Virgiliu Gheorghe prezintă statistic, folosind argumente puternice, principalele provocări prin care este forțată să treacă familia zilelor noastre. Discursul domniei sale vizează, totodată, și tehnicile moderne de manipulare prin imagine, sub forma unei culturi vizuale care are drept țintă anularea discernământului uman și înrobirea libertății interioare. Conferinţa face parte din seria de evenimente „Serile duhovni­ceşti” organizate de Arhiepiscopia Râmnicului pe parcursul Postului Mare. Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, este doctor în bioetică al Universi­tăţii Aristotel din Tesalonic (titlul lucrării: Televi­ziu­nea şi mijloacele video-audio ca factori în formarea etosului omului contemporan). Ultima carte publicată: Pornografia – Maladia secolului XXI (2011). Ultima conferinţă la Suceava, în oc­tom­brie 2011, a avut titlul: Revoluţia sexuală – mistificare a dorinţei şi naturii umane, la Uni­versitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Invitatul este şi coordonatorul secţiunii ştiinţifice a revistei Familia Ortodoxă. Fiind foarte preo­cu­pat de studierea efectelor pe care presiunea culturii și tehnologiei media le exercită asupra omului contemporan, el face cunoscute riscurile pe care acestea le comportă pentru sănătatea mentală a oamenilor, pentru succesul şcolar şi profesional al tinerilor noii generaţii, pentru viaţa familiilor din societatea românească. În cărţile şi conferinţele sale încearcă totodată să ofere soluţii practice la problemele constatate. Cărți apărute deja sub semnătura biofizicianului Virgiliu Gheorghe: Efectele televiziunii asupra minții umane (I) (464 pag.);  Revrăjirea lumii sau de ce nu mai vrem să ne desprindem de te­le­vizor (II) (288 pag.); Știința și războiul sfârșitu­lui lumii. Fața nevăzută a televiziunii (III) (352 pag.); Efectele micului ecran asupra minții copi­lului (128 pag.); Pornografia, maladia secolului XXI (242 pag.); Fața nevăzută a homosexua­lității (280 pag.). Interesantă este și optica lui Virgiliu Gheorghe în ceea ce privește homose­xua­litate, domeniu despre care a lansat și o carte. Sub titlul „Fața nevăzută a homosexua­lității”, descoperim niște date stupefiante încă din prefață: „O excepţională monografie a feno­menului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propa­ganda homosexualităţii astăzi. Lucrarea se jus­tifică mai ales în contextul actual, în care homo­se­xua­litatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe ţări ale lumii, într-o polemică deschisă faţă de familie şi credinţa creştină. Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulţi copii şi tineri din familiile creştine, botezaţi în numele lui Hristos, riscă azi să adopte un comportament homosexual, pătându-şi haina botezului, căzând din sistemul moral al Bisericii creştine şi riscând, de asemenea, toate bolile şi suferinţele descrise în această carte. Ei devin astfel vic­ti­me ale unui context ce favorizează şi chiar cultivă tulburările identităţii de gen (atac frontal şi lipsit de scrupule la adresa antropologiei creş­tine), abuzurile sexuale şi homosexuale şi alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie ştiinţifică pe parcursul cărţii. Spunem că aceşti tineri pot ajunge victime în primul rând pentru că, sub presiunea dezinformării şi a ma­ni­pulării mediatice, ei nu au nici o idee despre bolile şi suferinţele ce-i aşteaptă dacă vor urma calea homosexualităţii. În acest sens, prezenta carte putem spune că li se adresează în primul rând lor, ca şi tuturor celor care şi-au însuşit deja acest stil de viaţă, cu tot ceea ce presu­pune el. Iată câteva doar dintre consecinţele comportamentului homosexual ce rezultă din studiile citate în carte: în medie, homosexualii care trăiesc în cuplu întreţin relaţii sexuale cu 8 parteneri pe an, iar cei care nu trăiesc în cuplu cu aproximativ 20 de parteneri pe an; dintre homosexuali, 43% întreţin relaţii sexuale cu peste 500 de bărbaţi pe parcursul vieţii, iar 28% cu peste 1.000 de parteneri; între 70% şi 78% din homosexuali raportează că au contractat o boală cu transmitere sexuală (BTS); probabili­ta­tea ca un homosexual să dezvolte cancer anal este de 38,8 ori mai mare decât în cazul unui heterosexual; homosexualii prezintă o pro­babilitate de cel puţin 160 de ori (cu 15.900%) mai mare de contaminare cu HIV decât hetero­se­xualii; rata consumului de droguri şi alcool este de trei ori mai mare la bărbaţii gay, les­biene şi bisexuali decât la heterosexuali; depre­siile unipolare şi bipolare au o rată de incidenţă de 3,64 ori mai mare la gay şi de 3,69 ori mai mare la lesbiene faţă de heterosexuali; dintr-un studiu realizat de medicul american Gary Remafedi rezultă că 72% din homosexuali consultaseră de‑a lungul timpului un psihiatru sau un psiholog pentru probleme emoţionale şi 31% fuseseră spitalizaţi pentru o chestiune de sănătate mentală; Bagley şi Tremblay (1997), observând comporta­mentul suicidal al unui grup de tineri homosexuali cu vârste între 18 şi 27 de ani, constată o rată de sinucidere mai mare de 14 ori faţă de tinerii heterosexuali de ace­eaşi vârstă; în studiul său, Remafedi cons­tată că 34% din homosexuali au avut la un moment dat o tentativă de sinucidere, iar, dintre cei care nu au avut, 21% estimează că o vor face in viitor; într-un studiu desfăşurat pe pe­rechi de gemeni din care unul era homosexual, s-a constatat că cei homosexuali își doreau să moară de 4,4 ori mai mult decât fratele lor geamăn care era heterosexual, se gândea cum să se sinucidă de 4,1 ori mai des şi aveau o rată a tentativelor de sinucidere de 6,5 ori mai mare; cel mai vast studiu desfăşurat vreodată a constatat că homosexualii, în anul 1993, trăiau cu 35 de ani mai puţin decât bărbaţii heterosexuali, iar lesbienele trăiau cu 34 de ani mai puţin decât femeile hetero­sexuale; încă din anul 1964 activiştii homosexuali susţineau că „homosexualii constituie un răspuns perfect la problema exploziei demografice”.

Posting....