Vineri dimineață, Cei mai proaspeți 53 de geniști au depus jurământul de credință


• evenimentul a avut loc în prezența oficialităților județului, dar și a câtorva sute de cunoscuți ai geniștilor
Momentul cel mai important, cel mai frumos și memorabil din cariera a 53 de geniști s-a petrecut vineri dimineață. Jurământul de credință prin care își închină viața patriei și poporului i-a găsit pe proaspeții geniști de la „Panait Donici” în compania rudelor, prietenilor și cunoscuților adunați din toate colțurile României.
Pe platoul central al Centrului de Instruire pentru Geniu EOD şi Apărare CBRN „Panait Donici” ceremonia a fost una emoționantă pentru că apărarea patriei, obligă militarul, în faţa lui Dumnezeu, a comunităţii şi a familiei, la vegherea continuă asupra destinelor ţării, punând chezăşie onoarea, demnitatea şi chiar viaţa. Orizontul imens de aşteptare în ceea ce priveşte formarea luptătorului modern obligă instituţiile militare de învăţământ să privească în viitor, anticipând nevoile reale de instruire, pe categorii de personal, asigurând astfel posibilitatea formării competenţelor şi capacităţilor necesare exercitării profesiei militare. Soldaţii au jurat credinţă poporului român, preluând pe umerii lor responsabilitatea de a fi apărătorii de nădejde ai frontierelor ţării, de a asigura, la nevoie cu arma în mână, independenţa şi libertatea ei, aşa cum au făcut-o de nenumărate ori înaintaşii lor.