„Vineri am refăcut căile de acces, sâmbătă au fost luate de ape”


• declară Gheorghe Pârvulescu, primarul de la Păușești-Otăsău

gheorghe parvulescu primar pausestiProblemele cu căile de acces par a nu se mai sfârși în localitatea păstorită de primarul Gheorghe Pârvulescu. Este pentru a șasea oară când se refac căile de acces distruse de ape. Vineri, 5 decembrie, după ploi torențiale, două căi de acces din Păușești-Otăsău au fost avariate, căi de acces ce mai fuseseră refăcute de autorități de cinci ori până acum. Vorbim de drumurile din zona Covercă, de la pod și de cel din apropierea Primăriei. „Calea de acces de la Covercă a fost refăcută vineri, iar a doua zi a fost luată de ape. La cel și cea din apropierea Primăriei. Am intervenit pentru a șasea oară și am refăcut prima cale de acces. Duminică era gata. Lucrăm acum la cea din apropierea Primăriei”, a declarat, pentru ziarul nostru, edilul Pârvulescu. Așadar, se lucrează de zor la calea de acces de lângă Primăriei, momentan putându-se circula doar pietonal, dar și așa destul de greu.