Du-te la...

Final Four Cupa României 2019

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 aprilie 2019

Vești bune de la biblioteca județeană: Bani mai mulți pentru achiziția de carte


Așa cum ați aflat la momentul oportun din paginile cotidianului nostru, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a găzduit, pe 10 aprilie, vernisajul expoziției de carte veche georgiană intitulată „Prima Tipografie georgiană: izvorul relaţiilor georgiano-române”, organizată cu sprijinul Ambasadei Georgiei la București. Pe lângă aspectele inerente organizării unui astfel de eveniment care a pus, încă o dată, Râmnicul pe harta culturii naționale și internaționale, am dialogat cu directorul instituției, Remus Grigorescu (foto), și pe marginea unui subiect ceva mai spinos pentru mulți reprezentanți ai instituțiilor publice: aprobarea bugetului pentru 2019.
„Din fericire, veștile sunt neașteptat de bune și vreau să le mulțumesc prin intermediul dumneavoastră președintelui C.J. Constantin Rădulescu și consilierilor județeni pentru acest lucru”, a declarat managerul Bibliotecii „Antim Ivireanul”
Noi ne-am bucurat să aflăm că, la Vâlcea, Consiliul Județean sprijină cât se poate de serios acest domeniu, chiar dacă prin alte părți din țară nu se întâmplă așa, cultura fiind pusă la capătul listei cu priorități. Pentru anul 2019, bugetul bibliotecii a fost aprobat conform nevoilor exprimate de bibliotecarii vâlceni, fără veșnicele „ciuntiri”. Mai mult decât atât, principala instituție culturală a județului nostru a primit fonduri și pentru achiziția de cărți, atât de necesare înnoirii fondului. Aproximativ 100.000 de lei au fost direcționați către acest segment, astfel că este de așteptat ca sfârșitul anului 2019 să găsească Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” cu destule volume noi în fondul de carte!

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

mesaj(e)

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura

%d blogeri au apreciat: