VÂLCEANUL POPA i-a stricat seara credinciosului Becali


La 18 ani, portarul oltenilor a avut o evoluție deosebită
FCU Craiova 1948 a reușit un egal neașteptat pe Arena Națională în compania echipei lui Gigi Becali. Chiar dacă a încasat două goluri, portarul vâlcean Robert Popa a încheiat partida cu șapte parade, un procentaj de 78% de șuturi apărate. Patru dintre acestea au fost incluse de InStat la categoria de super-intervenții! Sportivul din județul nostru a fost declarat chiar omul meciului!
„A fost un meci frumos, un joc plăcut ochiului, o atmosferă incendiară de ambele părți. Cred că am făcut un joc foarte bun. Să conduci Steaua (n.r. FC FCSB) de două ori, la ea acasă, nu e ușor. Suntem un grup mai unit, ne-am creat mai multe automatisme în iarnă, asta a făcut diferența. Eu mi-am făcut treaba, am apărat. Am avut în față unii dintre cei mai buni atacanți din Liga 1. A fost neșansă la primul gol, e greu pentru un portar să aibă un reflex de ultim moment, am închis în ultimul moment, dar mingea s-a strecurat în poartă. A fost apoi Dumiter 1-1 și 30 de secunde mai târziu a fost penalty-ul. Asta m-a supărat puțin, că am apărat o minge senzațională și apoi a venit penalty-ul. E un gust amar”, a declarat Robert Popa imediat după meci.