Vâlcea rămâne liderul Ligii a II-a!


• „Viperele albastre” s-au impus cu 3-1 pe terenul brașovenilor de la Unirea Tărlungeni

Sâmbătă, pe cochetul stadion din Tărlungeni, fotbaliștii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea au susținut primul joc oficial din 2016. După o pauză competițională în care s-au pregătit foarte bine și au ieșit cu bilanț pozitiv din jocurile amicale (asta deși au întâlnit câteva adversare puternice), elevii antrenorului Alexandru Pelici au debutat cu dreptul în noul an. Chiar dacă în primul joc oficial din 2016 nu au întâlnit un adversar redutabil, brașovenii de la Unirea Tărlungeni fiind unii dintre codașii Seriei Vest, modul în care vâlcenii au câștigat partida spune multe despre seriozitatea cu care aceștia s-au pregătit în pauza de iarnă.

Conduși din primele minute, vâlcenii au revenit și au intrat în avantaj la „cabine”
Practic, jocul a început de la 1-0 în favoarea gazdelor. Asta deși, desfășurarea ostilităților de pe parcursul primei reprize avea să arată că echipa din Tărlungeni a înscris la una dintre singurele ocazii periculoase. Faza cu pricina s-a petrecut în minutul 5. Atunci, în propria suprafață de pedeapsă mijlocașul Octavian Vasile a comis o imprudență, iar centralul întâlnirii a dictat lovitură de la unsprezece metri în favoarea gazdelor. Tărlungeniul a marcat prin Minciună, în pofida dorinței portarului nostru, Cătălin Fildan, de a se opune deschiderii scorului. Din acest moment, jocul a curs aproape numai într-o singură direcție, adică spre poarta gazdelor. Într-un ritm susținut al atacurilor și cu multă presiune pusă pe defensiva gazdelor, același Octavian Vasile și-a reparat greșeala de la faza penalty-ului. Acesta a punctat la o fază dificilă, în care terenul greu și alunecos punea multe probleme, aducând Vâlcea mai aproape de obiectivul cuceririi celor trei puncte. Partida a continuat cu Vâlcea la „timonă”, Dragoș Firțulescu având o mare șansă de a marca în minutul 18. Cel alintat de colegi „Firțu” a reluat balonul cu capul din interiorul careului advers, numai că balonul s-a „încăpățânat” să intre în poartă, mingea trecând milimetric pe lângă buturile porții brașovenilor. În minutul 40, pe fondul dominării copioase a echipei noastre, Costin Stoica a fost protagonistul unei alte mari ratări. Cum golul plutea în aer, Andrei Ludușan a fost cel care a încheiat seria ghinioanelor. Tânărul atacant a marcat un gol foarte frumos și a dus Vâlcea în avantaj chiar înainte de intrarea fotbaliștilor la vestiare.

„Viperele albastre” au fost șefe și după pauză
Timpul petrecut la vestiare nu a adus luciditate în jocul brașovenilor. Pe un teren greu, îmbibat cu apă, vâlcenii s-au simțit parcă mai bine decât gazdele, asta deși echipa noastră a arătat că este mai tehnică și în asemenea condiții, destul de puțin propice desfășurării unui joc de fotbal. Același Andrei Ludușan a fost aproape de a marca, în minutul 63, dar jucătorul nostru a ratat desprinderea din postură de singur cu portarul. Uniriștii din Tărlungeni au beneficiat de o lovitură liberă foarte periculoasă la finalul timpului regulamentar, rămasă însă fără urmări pe tabela de marcaj. Tabela de marcaj avea să se modifice peste puțin timp, chiar în minutele de prelungiri. Tânărul atacant Albert Voinea a punctat pentru 3-1, Vâlcea bifând astfel, fără prea multe emoții, primul succes din 2016.

Rămânem pe primul loc în clasament
În urma acestei victorii și cu trei puncte foarte prețioase foarte cucerite, CS Municipal se menține pe prima treaptă în clasamentul Seriei Vest din liga secundă de fotbal. Acum, cu numai câteva runde rămase de disputat până la încheierea play-off-ului, CSM are 38 de puncte și un avans de două puncte în fașa echipei clasate pe poziția secundă, UTA Bătrâna Doamnă. Tot în runda aceasta, a XIX-a din sezonul regulat, principala urmăritoare a vâlcenilor, FCM Baia Mare, a cedat pe terenul dâmbovițenilor de la Chindia Târgoviște. În acest moment, gruparea râmniceană este ca și calificată în play-off, având un avans de șapte puncte față de echipa clasată pe locul șapte (FC Brașov), prima care nu prinde turneul pentru promovarea în Liga I.
Runda următoare, programată pe 5 martie, CS Municipal va primi vizita uneia dintre rivalele pentru promovarea în Liga I, Gaz Metan Mediaș.

Rezultatele etapei a XIX-a
UTA B.D. Arad – FC Brașov 3-2
Metalul Reșița – Șomii Pâncota 0-4
Unirea Tărlungeni – CSM Rm. Vâlcea 1-3
Chindia Târgoviște – FCM Baia Mare 1-0
Gaz Metan Mediaș – Olimpia Satu Mare 1-0
Universitatea Cluj – CS Mioveni 0-0
FC Bihor Oradea – FC Caransebeș*
*meciul nu s-a disputat; ambele echipe s-au retras din campionat