Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

31 octombrie 2020

Vâlcea faultează decisiv Craiova în drumul spre a deveni Capitala Europeană a Culturii 2021


Săptămâna trecută, județele Dolj, Olt și Mehedinți au adoptat măsuri concrete privind candidatura comună a Craiovei alături de întreaga regiune a Olteniei pentru titlul Capitală Europeană a Culturii 2021. În perioada imediat următoare, un gest identic este așteptat și dinspre Gorj cu privire la aderarea la Asociația Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021. Trebuie spus că primăria și Consiliul Local Craiova au aprobat deja suma de 55 milioane euro în acest sens iar Consiliile Județene Dolj, Olt, Mehedinți și Gorj vin cu câte patru milioane pentru materializarea acestui proiect destinat promovării întregii Oltenii. În 2007, anul aderării României la UE, Sibiul a fost una dintre cele două capitale culturale la nivel european. Cei peste un milion de turiști care au participat efectiv la evenimentele organizate sau care, după caz, au vizitat împrejurimile și regiunea, le-au adus sibienilor profituri uriașe în termeni de capital și imagine. Pentru fiecare euro investit s-au atras alți 10 euro, potrivit  studiilor Uniunii Europene. Cultura a atras oamenii, iar în urma oamenilor au apărut investițiile. Anul 2007, precum și anii ulteriori au atras investiții spectaculoase pentru Sibiu: peste 500 de milioane de euro au fost atrase și investite în proiecte de infrastructură, de renovare și reabilitare. Potrivit promotorilor proiectului Craiova 2021 – Capitală Europeană a Culturii / European Capital of Culture, beneficiile pe care proiectul de capitală europeană culturală le-ar reprezenta pentru regiunea noastră sunt nemaipomenite și asta pentru că de roadele dezvoltării acestui proiect se bucură nu doar regiunea Olteniei în ansamblul ei, ci toți locuitorii din sud-vestul României. Investițiile în proiecte de infrastructură culturală, dar nu numai, dar și în programe și activități culturale reprezintă un bilet spre dezvoltare. Cu atât mai mult cu cât sumele alocate de consiliile județene din zona noastră (Dolj, Gorj, Mehedinți, Vâlcea și Olt) rămân eminamente în județ. Cu alte cuvinte, fondurile alocate acestui proiect de către cele cinci județe sunt investite în programele culturale și în lucrările de infrastructură de care locuitorii au nevoie și pentru care există un interes crescând.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate